Două dintre instituțiile de învățământ beiușene au marcat, la sfârșitul săptămânii trecute, încheierea anului școlar.

Vineri, 16 iunie, toți elevii Liceului Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș”, inclusiv absolvenții clasei a XII-a, au participat la festivitatea de încheiere a anului școlar. Pentru început, absolvenții de liceu au fost primiți cu aplauze, după care a urmat slujba de tedeum, săvârșită de părintele Marian-Vasile Popa, protopopul ortodox al Beiușului, Seghiștei și Șteiului. Cu prilejul festivității care a marcat finalizarea anului școlar 2016-2017, consiliera județeană Stela Babău a înmânat, din partea instituției a cărei membră este, o diplomă de excelență pentru Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș”. Serbarea celor de la „Pedagogic” s-a terminat cu premierea elevilor cu rezultate deosebite la învățătură și la olimpiadele și concursurile școlare. La Colegiul Național „Samuil Vulcan”, a fost organizată, tot vineri, o festivitate de încheiere a anului școlar pentru elevii claselor V-XI, cea a absolvenților de liceu având loc în urmă cu trei săptămâni. După intonarea Imnului de Stat și ceremonia religioasă, oficiată de protopopul greco-catolic de Beiuș, Zorel Zima, împreună cu părintele Iosif Slobodnic, profesoara Mihaela Ilieș, directoarea celei dintâi școli medii românești de la Brazda de Vest, a anunțat primirea de către Colegiul Național „Samuil Vulcan”, pentru a doua oară consecutiv, a titlului de „Școală europeană”. Înalta distincție este acordată de Ministerul Educației Naționale, pentru o perioadă de trei ani, școlilor care au dezvoltat parteneriate cu alte instituții de învățământ din statele Uniunii Europene.

Și la Colegiul Național „Samuil Vulcan” festivitatea a continuat cu decernarea diplomelor și premiilor pentru elevii merituoși, directoarea Mihaela Ilieș precizând că bilanțul participărilor la olimpiadele și concursurile școlare cuprinde două prezențe la faza națională, în timp ce, de la faza județeană, vulcaniștii s-au întors cu patru premii întâi, unsprezece premii doi, cinci premii trei și 26 de mențiuni.