Seria manifestărilor care au ca scop reapropierea comunităților bihorene de tradițiile proprii a continuat, la Beiuș, cu un nou festival: „Higheghe și vin”. Organizat de Consiliul Judetean Bihor prin Centrul de Cultură al Județului Bihor și de Primăria Municipiului Beiuş, evenimentul a ajuns pentru prima oară în urbea de pe Crișul Negru, chiar dacă, la nivel județean, se desfășoară pentru al doilea an consecutiv.

Vineri, 9 octombrie, de la ora 17, în Parcul Central, și-au dat întâlnire rapsozi și ansambluri folclorice din zonă, meșteri populari, producători de bucate cu specific local și, firește, de vin. Anca Banda, referentă în cadrul Casei de Cultură a Municipiului Beiuș, ne-a oferit detalii despre festivalul „Higheghe și vin”, interlocutoarea noastră precizând că muzeograful Cristian Țoța a jucat rolul de „gazdă de higheghe” sau „birău de danț”, conducând parada portului popular, care a pornit de la Primărie pentru a se opri în Parcul Central, acolo unde sute de beiușeni li s-au alăturat pentru a petrece împreună în maniera unei serbări câmpenești.

Pe scena amplasată pe platoul din centrul Beiușului au urcat, pe rând, Taraful Cristi Laboş și Culiță din Albești, iar atmosfera a fost încinsă de dansatorii ansamblurilor „Codrenii Bihorului” (din Roșia), „Muguri si mlădițe de tezaur” al Casei de Cultură Beiuş, „Ardeleana” (Tulca), „Lioara” (Oradea), „Zestrea Buduresii” (Budureasa), „Vatra” (Măgești), „Datina” (Aleșd) și „Cununa viitorului” (Finiș), preșcolarii de la Grădinița „Floare de Colț” și elevii liceelor locale.

Numeroșii participanți la festivalul „Higheghe și vin” au putut vedea la lucru pe câțiva meșteri populari din Țara Beiușului, printre care Ana Florea (olărit) și Mirela Boța (țesături) sau opincarii de la Nimăiești. Cât privește partea de „vin” din denumirea evenimentului, aceasta a fost asigurată de câțiva producători ai renumitelor vinuri de Diosig.

Concluziile acestei prime ediții beiușene a festivalului „Higheghe și vin” le-am tras alături de viceprimarul Dragoș Balog, edilul beiușean – îmbrăcat cu o cămașă bihorenească specifică locului, asta, după cum mărturisea, din  respect față de tradițiile pe care organizatorii evenimentului și-au propus să le conserve și popularizeze – declarându-se impresionat de reacția pozitivă pe care comunitatea locală a avut-o față de această manifestare cultural-artistică ce evocă un moment important din calendarul socio-agrar românesc: sfârșitul culesului viilor și storsul stugurilor pentru vin.