Briheni. Comuna Lunca - „Joc la Șură”, la prima ediție
O nouă inițiativă a familiei Marius și Simona Jidoi din Briheni a prins „viață” la poalele Munților Apuseni prin organizarea primei ediții a unui spectacol de muzică populară, sugestiv intitulat „Joc la Șură”.
Cunoscuți în Depresiune Beiușului ca o familie deosebită, Marius și Simona Jidoi, iată, nu se dezmint, deoarece o nouă inițiativă, pe lângă multe altele, a prins „viață” în satul lor, Briheni, prin organizarea în zi de mare sărbătoare, Rusaliile, a unui spectacol de muzică populară, sugestiv intitulat „Joc la Șură”. Așezată într-un loc de adevărată poveste, Pescăria Briheni a fost gazda primei ediții a spectacolului „Joc la Șură”, care s-a constituit într-o reușită deplină, iar moderatoarea Anca Banda, cu o voce și un joc de scenă aparte, a ieșit perfect în relief. Cei prezenți au putut viziona, și mai ales aplauda, talentul câtorva artiști populari din acest minunat colț al județului nostru, dar și a aprecia costumele populare originale, purtate cu mare fală de protagoniști. Formația compusă din instrumentiștii Dănuța Fabian, la vioară, Răzvan Grîncencu, la saxafon, Cătălin Pantiș, la tobă, a fost la mare înălțime, împreună cu soliștii Zian Frenţ, Renata Ioana Magda, Giulia Laza, Malina Foghiș, Felicia Gale, Giulia David, dar și Anca Silvia Banda, care au încântat publicul spectator pe durata a aproape trei ore de bună dispoziție, în care o contribuție majoră a avut și localnicul George Jidoi, o voce deja consacrată. Amabilitatea și ospitalitatea familei Jidoi a fost simțită din plin de către toți cei prezenți, deoarece fiecare amănunt o fost bine pus la punct, oaspeții simțindu-de apreciați și respectați. Chiar dacă a fost zi de sărbătoare, primarul comunei Lunca, „șușteanul” Dorin Traian Boca, a fost prezent, ca de obicei, în mijlocul consătenilor săi, luând parte la distracția acestora, dar și purtând nenumărate conversații despre viața comunității din care face parte și pe care o iubește necondiționat. Preparatele de artă culinară – în care au predominat „pita picurată” și păstrăvul la grătar cu mămăliguță – au fost la mare căutare, precum și „surpriza dulce”, făcută și oferită cu mult drag de Simona. În altă ordine de idei, duminică, 14 iunie, începând cu ora 9.00, pe Valea Șuștiului, între hotarele satelor Șuștiu și Briheni, Parohia Ortodoxă Șuștiu organizează a III-a ediție a festvalului „Tineri ortodocși în Țara Beiușului”. Vor avea loc competiții sportive: cros, concurs de biciclete, fotbal volei, dar și jocuri aplicative: alergat în sac, tras de frânghie, ștafetă, aruncarea cu mingea de oină, etc. Locurile I, II și III vor fi premiate. Toți copiii vor primi diplome de participare și se vor putea bucura de tobogan gonflabil, înghețată și picturi pe față gratuit, dar și alte surprize.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.