Primăria Municipiului Marghita organizează joi, 20 octombrie, Târgul locurilor de muncă.

 

Acesta este primul eveniment din cele trei organizate în cadrul proiectului, având ca obiectiv principal îmbunătățirea ratei de ocupare a forței de muncă și dezvoltarea mediului de afaceri la nivelul microregiunilor Marghita și Berettyoújfalu.

Evenimentul care are ca partener instituțional AJOFM Bihor se va desfășura joi, 20 octombrie, în intervalul orar 09:00 – 16:00 la Casa de Cultură Marghita (Municipiul Marghita, str. Independenței nr. 20).

„În încercarea de a fi alături de dumneavoastră și de această dată în ceea ce priveşte prezentarea ofertei şi cererii de pe piaţa forţei de muncă, în special din microregiunea Marghita, adresăm invitația locuitorilor Municipiului Marghita și celor din localitățile Văii Barcăului de a fi prezenţi alături de noi la acest eveniment”, se arată în comunicatul primăriei.

Târgul locurilor de muncă se va desfășura în holul de la parter și în sala de conferințe de la etajul Casei de Cultură Marghita, fiind amenajate standuri expoziționale în acest sens.

Până la această dată, la târg s-au înscris peste 15 de expozanţi, oferind peste 400 locuri de muncă vacante, cu diverse profiluri, de la fabricarea de încălțăminte, confecție volane, controlor calitate, construcții, și conducător autobus, până la contabil și specialist IT.

Evenimentul are loc în cadrul proiectului „Promovarea unei abordări integrate privind îmbunătățirea ratei de ocupare a forței de muncă și a dezvoltării afacerilor la nivelul microregiunilor Marghita și Berettyóújfalu”, cod ROHU-359, finanţat prin Programul Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020, în care Primăria Marghita este lider de proiect şi și Municipiul Berettyóújfalu, partener.