Acolo unde unii fac gropi în istorie, copiii așază viață, poveste, pildă. Ca semn al venirii primăverii, ca semn al recunoștinței pentru memoria lui Iuliu Maniu, 11 elevi din comuna Pericei au contribuit de Mărţişor la plantarea a 300 de puieți de pin pe domeniul casei din Bădăcin.

O joacă serioasă care peste zeci de ani va fi un martor al implicării. 300 de vieți și-au început călătoria în timp, acolo unde „parcă și aerul e mai curat”, acolo unde Iuliu Maniu se simțea, cu adevărat, acasă. Spiritul lui Iuliu Maniu e viu, altfel nu s-ar putea explica dedicarea cu care acești copii au plantat comori în pământ românesc. Elevii fac parte dintr-un proiect internațional de promovare a grijii pentru mediul înconjurător, iar una dintre activitățile specifice proiectului a fost popularizarea mesajului lor în instituțiile sălăjene. Au bătut la pas zeci de instituții și, în pelerinajul lor, au ajuns la Ocolul Silvic „Măgura” din Șimleu Silvaniei, care a donat cei 300 de puieți și  a dorit ca acești puieți să fie plantați la Casa lui Iuliu Maniu. Propunerea reprezentanților Ocolului Silvic s-a împletit armonios cu intenția veche a parohului Cristian Borz, administratorul Casei Memoriale, și iată ingredientele care duc la acțiuni frumoase.

Atunci când fiecare contribuie cu ce poate, fără un efort prea mare, se realizează lucruri remarcabile. Copiii au donat implicare și disponibilitate, Ocolul Silvic a donat puieți, iar parohia Greco-Catolică a pus la dispoziție spațiul de plantare și mână de lucru pentru realizarea gropilor și pentru pichetarea terenului. Fiecare și-a adus contribuția, în limita posibilităților, și toți au promovat ideea unui comportament ecologic. Această pildă servește ca sol al exemplului, al acțiunii, al dorinței de a contribui la schimbarea în bine.

„La finalul acțiunii, notăm ziua de 1 martie ca mărțișor simbolic oferit Campaniei «Salvați Istoria Națională, Salvați Casa lui Iuliu Maniu».

Lucrurile frumoase pornesc de la gânduri mărețe și de la dorința de a acționa individual. Elevii din Pericei au bifat poate cea mai importantă realizare a proiectului lor, iar noi toți, cu mâinile în straturi de pământ, avem de plantat câmpuri de respect pentru înaintașii noștri și pentru cei care cultivă educație ecologică înclusiv sub aspect intelectual”, transmite preotul Cristian Borz.

Cei care doresc să se alăture acestor copii, cei care vor și pot contribui la reabilitarea Casei din Bădăcin o pot face donând în conturile special deschise cu acest scop. Întreaga activitate legată de evoluția campaniei poate fi urmărită pe pagina Facebook „SalvatiCasaMemorialaIuliuManiu”.

Haideți să sădim speranța la Casa lui Iuliu Maniu.

Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400; Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205; Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730; Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj.

Echipa de campanie