Un ceremonial cu 1.000 de militari, transportoare blindate, tunuri, maşini de luptă, avioane și elicoptere va avea loc de 1 Decembrie la Alba Iulia. Localnicii și turiștii au la dispoziție la masa populară, 40.000 de porții, iar seara vor avea loc concerte cu muzică populară și cântece patriotice.

Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor începe, în acest an, din seara zilei de 29 noiembrie cu spectacol de folk, la Casa de Cultură a Sindicatelor, potrivit programului pus la dispoziție presei, miercuri, de reprezentanții Primăriei municipiului Alba Iulia, în cadrul unei conferințe de presă. În dimineața zilei de 30 noiembrie manifestările continuă cu ceremonii militare de depunere de coroane și jerbe de flori la Statuile lui Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Mihai Viteazul, Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, dar și cu arborarea drapelului în Piața Tricolorului.

De asemenea, vor fi depuse coroane și jerbe de flori și la mormântul lui Samoilă Mârza, singurul fotograf al evenimentelor de la 1 Decembrie 1918. Nici după 100 de ani nu există explicaţii clare cum de singurele fotografii de la cel mai mare act de voinţă al tuturor românilor au fost făcute de un tânăr de 32 de ani, venit dintr-un sat de lângă Alba Iulia. Cert este că nici Samoilă Mârza nu ştia că el urma să fie singurul „fotograf al Unirii”. Pe de o parte, unele surse istorice susţin că fotograful oficial al oraşului, Arthur Bach, angajat de către organizatorii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, ar fi boicotat evenimentul, însă altele arată că el nu a fost contactat deoarece nimeni nu s-a gândit la acest aspect.

Totodată, vor fi depuse coroane și jerbe de flori și la mormântul lui Ion Arion, singurul „erou martir al Marii Uniri”, care a fot împuşcat în 30 noiembrie 1918 pentru că flutura, pe geamul trenului care ducea spre Alba Iulia, steagul tricolor şi milita pentru unirea Transilvaniei cu România. Tot în ziua de 30 noiembrie, în program mai figurează lansarea unor volume de artă, dezvelirea a două busturi - Thomas Woodrow Wilson și Emmanuel de Martonne -, respectiv concerte de muzică ușoară și clasică.

În dimineața Zilei de 1 Decembrie programul continuă, de la ora 7.00, cu oficierea Serviciului Religios, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. De la ora 8.00 are loc Marșul Unirii. Zeci de mii de români din mai multe județe, Republica Moldova și diaspora sunt așteptați la un marș al Centenarului, organizat pentru unirea Republicii Moldova cu România. Traseul are șase kilometri, iar participanții la marș vor veni cu steaguri ale României de la 1918, însemne tricolore și vor intona cântece patriotice.

De la ora 10.30, în Sala Unirii din Alba Iulia, se va da citire „Rezoluţiunii Adunării Naţionale de la Alba lulia”. Sala Unirii reprezintă un simbol și templu al României Mari, în care delegații românilor transilvăneni au votat Unirea Transilvaniei cu România, clădirea fiind proaspăt reabilitată.

La ora 10.45, în faţa Sălii Unirii are loc primirea Soliilor din Cetăţile de Scaun, iar cei prezenţi vor asculta mesaje emoţionante care vor aduce aminte de momentele petrecute la 1918. De la ora 12.30 va avea loc sfințirea Monumentului Unității Naționale, o construcție de 20 de metri înălțime, din piatră, sub forma unor patru cruci și a două litere „U” întoarse. Monumentul și parcul în care se află sunt în construcție, dar primarul Mircea Hava a dat, miercuri, asigurări, că vor fi finalizate până la manifestările de 1 Decembrie.

La ceremonialul militar, de la ora 15.00, vor participa aproximativ 1.000 de militari și 200 de mijloace tehnice terestre. Cei prezenți vor putea admira TAB-uri, transportoare blindate, maşini de luptă, lansatoare de rachete, camioane militare, autospeciale de intervenție, avioane F 16, MIG-uri și elicoptere. Masa populară va fi formată din circa 40.000 de porții, un număr record.

În ziua de 1 Decembrie vor avea loc numai concerte de muzică populară și cântece patriotice, iar seara se va încheia cu spectacol de artificii și un omagiu sunetului românesc, cu un recital de nai și orgă.

În dimineața zilei de 2 decembrie va avea loc un spectacol pentru copii, reconstituirea momentului de intrare a Armatei Române la Alba Iulia și se va încheia cu concerte.