Mare dar mi-a dat Dumnezeu! Sover Maria din satul Topa de Criș, comuna Vadu Crișului a împlinit 100 de ani. Femeia a fost sărbătorită de primarul Cosma Dorel, viceprimarul Ioan Hasas și consilierul local Pali Ștefan, care au venit cu daruri la gospodăria doamnei Maria, în localitatea Topa de Criț, la  nr. 61. 

 

Anul 1921 are o importanță deoasebită istorică. Se naşte la Sinaia viitorul rege Mihai I. Fiu al principelui moştenitor Carol şi al reginei Elena a Greciei, Mihai a moştenit de la naştere titlul de principe al României. Acesta va deveni ultimul monarh al ţării. În același an se fondează Institutul de vaccinuri şi seruri “Dr Ion Cantacuzino”, mândria cercetării medicale româneşti, unul dintre primele laboratoare de acest gen din lume care a avut un rol important în păstrarea sănătăţii românilor. Cu ce nu ne mâdrim poate astăzi, dar este cert, că tot în același an Partidul Comunist Român, „forţa politică conducătoare a întregii societăţi româneşti” de dinainte de 1989, a luat naştere la 9 mai 1921.

În viața unui om cele mai importante două zile sunt ziua în care s-a născut și cea în care a aflat de ce.

Sunt momente în care risipim esența vieții printre lucruri fără substanță. Ar trebui să învățăm să trăim clipa deoarece uneori un singur minut poate valora mai mult decât un an întreg, trăit din așteptări. Sunt alții care declară că “Cel mai bogat om nu este cel care are cel mai mult, ci cel care are nevoie de cel mai puțin. ”Și doamna Maria este una dintre aceste persoane. A terminat două clase, s-a măritat, a avut grijă de copii, de animale, de gospodărie, de grădină și de pământ, cum era normal în acele vremuri. Având ca și motto: ”Urmărește-ți gândurile, ele devin cuvinte. Urmărește-ți cuvintele, ele devin acțiuni. Urmărește-ți acțiunile, ele devin obiceiuri. Urmărește-ți obiceiurile, ele devin caractere. Urmărește-ți caracterul, el devine destin” a încercat ca să trăiască o viață în care în centru era Bunul Dumnezeu. A trecut prin toate greutătile vieții, foamete, război, comunism.

 Sigur că pentru Sover Maria și familie, ziua de 12 octombrie 1921 este ceva deosebit. Una din cele mai longevive femei din comuna Vadu Crișului a împlinit pe 12 octombrie 2021- 100 de ani și a fost vizitată și felicitată de către conducerea primăriei din Vadu Crișului. Maria Sover are un fiu și două fete, 9 nepoți și 14 strănepoți, iar acum la bătrânețe, este îngrijită de băiatul și de fata care stau în apropiere, la Aleșd și la Borozel.

 „Este singura noastră centenară, nu cred că am mai avut până acum o persoană care să ajungă la vârsta aceasta – 100 ani. Ne-am bucurat că am putut să o sărbătorim, să-i oferim o diplomă, un tort, o floare și o șampanie, ne-a spus primarul Cosma. “Ea se simte bine, lucidă. Trăiește în satul Topa de Criș, într-o adevărată oază de liniște și armonie, lângă pârâul Sorb. Credem că acesta a fost secretul longevității ei, sigur, pe lângă hrana sănătoasă, produsă în gospodărie și credința Mare în Dumnezeu!” ne-a mărturisit vicele Hasas și a continuat astfel: Cine nu respectă viața, nu o merită! Si ea a respectat viața, poruncile lui Dumnezeu. Mâinile ei și în timpul vizitei erau încrucișate pentru rugăciune. Ne spunea: Doamne, ce mare bucurie mi-ați făcut!... Și noi am făcut doar un gest normal, omenesc.