ANM a emis noi avertizări de vremea rea, în vigoare până marți. 20 de județe vor intra sub cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii. De asemenea, hidrologii avertizează că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici şi creşteri de debite pe unele râuri.

O avertizare cod galben în vigoare de luni ora 10.00 până marți ora 10.00 anunță în cea mai mare parte a țării perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.

Codul galben vizează județele Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Covasna, Prahova, Bacău, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, și Călărași.

Luni la ora 13.00 intră în vigoare o alertă cod portocaliu care va expira marți la ora 3.00 și anunță cantități de apă însemnate și intensificări puternice ale vântului.

În după-amiaza zilei de luni (15 iunie) și în prima parte a nopții de luni spre marți (15/16 iunie), în Oltenia, Banat, Crișana și local în Transilvania și Muntenia vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50...80 l/mp. Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 70...80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină.

Codul portocaliu vizează județele Satu Mare, Sălaj, Brașov, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara , Giurgiu, Teleorman și Olt.

 

Cod portocaliu de inundaţii în 23 de județe

Hidrologii au emis luni, 15 iunie, avertizări cod galben și portocaliu de inundaţii, valabile pentru majoritatea județelor. Se vor depăşi cotele de apărare cu precădere pe râuri din Sălaj, Bihor, Caraş Severin, Olt şi Argeş.

Hidrologii avertizează că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Avertizarea cod galben de inundaţii este valabilă de luni, 15 iunie, de la ora 12.00, până marți, ora 20.00, și vizează râuri din Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor, Sălaj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Sibiu, Alba, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Covasna, Braşov, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Botoşani, Iaşi, Constanţa şi Tulcea.

Totodată, alerta cod portocaliu de inundaţii este valabilă de luni, 15 iunie, ora 12.00, până marți, ora 14.00, și a fost emisă pentru râuri din județele Satu Mare, Cluj, Sălaj, Maramureş, Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara, Alba, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu și Botoşani.

Inundațiile se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare de luni, de la ora 18.00, până marți, la ora 06.00, pe unele râuri mici din judeţele Sălaj, Bihor, Caraş Severin, Olt şi Argeş.