Este important ca noile generații să aibă condiții bune în unitățile de învățământ, pentru că educația este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea. Proiectele europene depuse şi câştigate de către conducerea primăriei locale, în vederea îmbunătățirii condițiilor în unitățile de învățământ din Vadu Crișului, se apropie de finalizare.
  
În urma câștigării proiectului „Reabilitare în vederea eficientizării energetice a Colegiului Tehnic nr. 1 Vadu Crişului – Corp C2, din localitatea Vadu Crişului, judeţul Bihor”, în cadrul „Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice” (finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu), și finalizării licitației de lucrări în data de 6 iunie 2024, s-a semnat contractul de execuție, iar după terminarea cursurilor și examenelor, firma SC AD West Construct SRL a început lucrările în data de 1 iulie 2024. Câștigătorul licitației pe SICAP, în valoare de 2.021.187,46 lei, la care se adaugă TVA, are termen de realizare de 24 de luni, dar firma constructoare a reuşit ca, în luna septembrie 2024, la începutul şcolii, reparaţiile interioare să fie finalizate, astfel că anul şcolar a început deja în sălile de clase reabilitate. Proiectul de eficientizare energetică a clădirii prevedea termoizolații, finisaje exterioare și interioare, amenajări exterioare, s-a înlocuit instalația electrică, învelitoarea, burlanele și s-a montat tâmplărie PVC colorată cu geam termopan având trei foi de sticlă (tripan), una dintre foi fiind cu strat emisiv LOW-E, realizarea unui sistem de încălzire în pardoseală și utilizarea pompelor de căldură și amplasarea de panouri având un impact pozitiv asupra creșterii eficienței energetice a clădirii publice și îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea consumului anual de energie primară și promovarea utilizării surselor regenerabile de energie. Stadiul lucrărilor a ajuns la 95%, urmând să se finalizeze în curând puţinele lucrări exterioare rămase. Este de menţionat faptul că, anul trecut, Primăria comunei Vadu Crişului a depus spre finanţare un proiect cu titlul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice ţi echipamente digitale a Colegiului nr. 1 Vadu Crişului, comuna Vadu Crişului”. În urma evaluării, proiectul a fost selectat pentru finanţare şi în cursul verii trecute a fost semnat cu Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovări  şi contractual de finanţare. Valoarea totală a Contractului de finanțare este de 1.166.270,69 lei, din care valoarea eligibilă din PNRR este în cuantum 980.059,40 lei, valoarea TVA eligibil aferentă este de 186.211,29 lei, iar valoarea sumelor neeligibile este de 0,00 lei.Acest proiect a mers în paralel cu lucrările de reparaţii, astfel anul 2025 a început nu doar cu sălile de clase modernizate, ci şi dotate.
În urma acestui proiect, toate sălile de clasă ale Colegiului Tehnic Vadu Crişului au fost dotate cu catedre pentru profesori, set de bănci şi scaune pentru elevi, cuiere, dulapuri individuale pentru elevi, dulapuri depozitare material didactice; sala de sport cu bancă de gimnastică, trambulină semi-elastică, mingi, gantere, coardă de sarit etc. Urmează să mai sosească materialele didactice pentru laboratoare.Laboratorul de biologie, în afară de mobilier, se va dota, printre altele, cu lupe, microscoape, balanţe, diferite modele (schelet cu muşchi şi ligament, genunci, craniu etc.), laboratorul de ştiinte cu laptop, cameră videoconferinţă, imprimantă scannet etc. La finalizarea acestor proiecte, şcoala din Vadu Crişului va putea concura cu aproape orice unitate de învăţământ din Oradea.