Mai multe concerte închinate Nașterii Domnului au avut loc în urbea de sub Apuseni, iar unul dintre ele a fost sugestiv intitulat Magia Crăciunului”, susținut de elevii de la Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” Ștei. 

Acest splendid concert al elevilor de la Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” Ștei – a cărei conducere este compusă din prof. Emanuel Coroiu și Romulus Fășie, director, respectiv director adjunct – a avut loc miercuri, 18 decembrie, în sala mare de festivități a Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei, evenimentul ajungând la ediția a XI-a. O sală arhiplină a fost „cadrul” unde Moș Crăciun a venit tocmai... pe horn, pur și simplu „hipnotizând” atât copiii, cât și părinții, bunicii, rudele sau prietenii, iar moșul a arătat veleități de adevărat alpinist. A fost o alegere de senzație a lui Moș Crăciun, deoarece la un moment dat publicul a „înghețat”, însă ropotele de aplauze care au urmat au fost foarte „calde” când acesta a depus sacul plin cu bunătăți în... siguranță, în prezența frumoaselor Crăciunițe. Concertul, moderat de elevii Andreea și Andrei, a debutat cu prezența corului compus din cadrele didactice ale școlii, iar în prima parte și-au dat concursul elevii din clasele pregătitoare A (prof. coordonator Laura Trif), B (Adriana Fericean), C (Ramona Bursașiu), urmate de clasele I-a A (Liana Moza Becheanu), I B (Florina Lupău, Natalia Bunduruș) și clasele a II-a A (Ioana Fărcanea), B (Romulus Fășie), C (Angelica Miara). În partea a doua au încântat publicul grupul vocal „Tinere mlădițe” (prof. coordonatori Natalia Bunduruș, Sanda Merce, Georgeta Mușet, Anca Golița, Angela Vlaș, Florina Drinc), urmat de ingenioasele momente pregătite de elevii claselor a III-a A (Felicia Țoța), B (Alina Todor), C (Maria Petruse), D (Florina Creț) și elevii din clasele a IV-a A (Voichița Vesa), B (Cristian Bunta) și C (Lavinia Stan), cu un aport substanțial și din partea prof. bibliotecar Ileana Tomescu. Acest deosebit concert s-a bucurat de un numeros public, printre care am remarcat și prezența autorităților locale – reprezentate de ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul și viceprimarul orașului Ștei – a prof. Denisa Jurj de la Casa Corpului Didactic Bihor, filiala Beiuș. Ca de obicei, Primăria și Consiliul Local Ștei a avut grijă ca Moș Crăciun să ajungă cu tolba plină și la acest eveniment deosebit în urbea de sub Apuseni, ca și în toate celelalte instituțiile școlare din urbea de sub Apuseni.