Concursul Național Catehetic „Hristos: Sufletul satului meu” - Elevii salontani, premiaţi de Patriarhul Daniel
Patriarhia Ortodoxă Română din București a fost gazda unui eveniment deosebit din viața Școlii românești bihorene reprezentată de Colegiul Național „Teodor Neș” din Salonta manageriat de prof. Vasile Trăncău, care, în colaborare cu Parohia Ortodoxă II din Salonta, păstorită de preotul Mircea Vinter, prin talentul și dăruirea elevilor profesoarei de religie Gabriela Buda, au obținut aprecierile și felicitările Preafericitul Părinte Patriarh Daniel - Diplomele Omagiale și Medalia Patriarhiei Române.
Într-o atmosferă duhovnicească, solemnă, emoționantă, prilejuită de Sfânta Liturghie oficiată cu ocazia Sărbătorii Creștine a Sfinților Împărați Constantin și Elena, marți, 21 mai 2019, în Sfântul Altar de vară al Patriarhiei Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a felicitat și a premiat delegația care a reprezentat județul Bihor cu prilejul acordării premiilor naționale în cadrul Concursului Național Catehetic „Hristos: Sufletul satului meu”.
Județul nostru a fost reprezentat la București de o delegație a grupului de 15 elevi din clasele a VI-a B și a VII-a B, de la Colegiul Național „Teodor Neș” din Salonta, care au obținut primul loc în Bihor la Concursul Național Catehetic „Hristos: Sufletul satului meu”, primind astfel Premiul I, în cadrul Episcopiei Ortodoxe a Oradiei păstorită de Preasfinţitul Părinte Sofronie, episcopul Oradiei.
Elevul Lucas Bora, din clasa a VII-a B, reprezentantul celor 15 elevi merituoși ai școlii salontane și ai Parohiei Ortodoxe II din Salonta, alături de profesoara de religie Gabriela Buda au primit înaltele distincții ale concursului național de cateheză din mâna Preafericitului Părinte Patriarh Daniel - Diplomele Omagiale ale Concursului Național Catehetic „Hristos: Sufletul satului meu” și Medalia Patriarhiei Române. Elevii salontani premiați de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel sunt: Lucas Bora (delegat la București, la Patriarhia Română), Cristina-Maria Vlad, Miriam-Elisa Tramonte, Miriam Andor, Marco Cotrău, Luca Matei, Oana Pavel, Istvan Szucs, Andra Ardelean, Andrei Mașcaș, Răzvan Brânduș, Andreea Mich, Sabina Dezsi, Andrea Vass, Darius Cuibuș.
„În parteneriat cu Parohia Ortodoxă Salonta II păstorită de părintele paroh Mircea Vinter, școala noastră a fost prezentă în cadrul Concursului Național Catehetic „Hristos: Sufletul satului meu” printr-un grup de 15 elevi deosebiți, talentați și credincioși. Cu sprijinul domnului Vasile Trăncău, directorul C.N. „Teodor Neș” din Salonta, al domnului Cristian Butcă, reprezentantul personalului didactic auxiliar, am obtinut la acest concurs național Locul I în cadrul Episcopiei Ortodoxe a Oradiei. Mulțumim tuturor membrilor Parohiei Ortodoxe Salonta II și preotului Mircea Vinter pentru susținerea duhovnicească și materială prin care a făcut posibilă deplasarea noastră la București, la Patriarhia Română. Mulțumim domnului director prof. Vasile Trăncău pentru sprijinul acordat”, ne-a declarat prof. Gabriela Buda, coordonatoarea proiectelor educaționale înscrise în concursul național catehetic.
„Îi felicit pe cei 15 elevi talentați ai grupei de cateheză din Parohia Ortodoxă II din Salonta. Sunt o binecuvântare pentru școala noastră, pentru părinți, pentru profesoara lor Gabriela Buda și pentru păstorul lor, preotul paroh Mircea Vinter. Premiul, diplomele și madalia primite la București din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel sunt o recunoaștere națională a valorii Colegiului Național „Teodor Neș” din Salonta, a tradiției școlii bihorene”, ne-a declarat prof. Vasile Trăncău, directorul colegiului salontan.
CASETA
Concursul Național Catehetic „Hristos: Sufletul satului meu” este organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (Temei nr. 6.420/2018), de către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale. Concursul s-a desfășurat în perioada 15 decembrie 2018 - 21 mai 2019. Concursul Național Catehetic „Hristos: Sufletul satului meu” se adresează copiilor participanți la grupele catehetice din parohiile înscrise în Programul Național „Hristos împărtășit copiilor”, preoților coordonatori de grup catehetic, profesorilor de religie și altor educatori creștini.
Felicitari, CN Teodor Nes Salonta! Felicitari, preotului si profesoarei de religie!