Colindători din numeroase regiuni ale ţării vin, săptămâna aceasta, la Oradea, pentru a participa la cea de-a X-a ediţie a Festivalului Naţional de Datini şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou ,,Asta-i datina străveche”.

 

La festival participă 392 de copii şi tineri din Oradea, Bihor (Beiuş şi Săcueni), Maramureş, Sibiu, Bistriţa Năsăud, Cluj, Suceava şi Satu Mare.

Evenimentul va avea loc în perioada 12-15 decembrie, şi se va desfăşura după următorul program: vineri, 13 decembrie, de la ora 13.00, întâlnire în Cetatea Oradea; la ora 13.30 - parada costumelor populare (traseul va fi Cetatea Oradea – Parcul 1 Decembrie – Podul Intelectualilor – Parcul Traian - Prefectură/Consiliul Judeţean – Corso – Primăria Oradea – Biserica cu Lună – Catedrala din Centrul Civic); colind pe la instituțiile din Oradea (Primărie, Prefectură, Consiliul Județean); sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 16.00, festivalul-concurs, la Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea, invitată fiind artista Năstăcuţa Iuga (Maramureş), care va susţine un recital de colinde. Intrarea la spectacolul de sâmbătă, 14 decembrie, este liberă. Duminică, înainte de plecare, participanții vor face un scurt tur turistic în Oradea.

Potrivit organizatorilor, festivalul are ca scop promovarea obiceiurilor și tradițiilor de Crăciun și Anul Nou, precum și sprijinirea ansamblurilor de copii în preluarea, prelucrarea și prezentarea folclorului autentic, un schimb cultural între copii, tineri și profesori din România, precum și sporirea nivelului de toleranţă etnică şi dialog intercultural al copiilor/tinerilor reprezentanţi ai diferitelor minorităţi etnice din România, prin facilitarea unui schimb intercultural cu caracter educativ în care copiii şi tinerii îşi pot valorifica propriile tradiţii, dar şi pentru a învăţa şi cunoaşte alte culturi şi reprezentanţii acestora.

Proiectul este cofinanţat de Consiliul Judeţean Bihor, prin Direcţia Social – Comunitară.