Autogara Marghita a devenit operațională începând de ieri, 11 octombrie, iar transportul public județean va funcționa după graficul de circulație stabilit de Consiliul Județean Bihor.

„Autoritatea Rutieră Română (ARR) a acordat Primăriei Municipiului Marghita licența pentru activități conexe transportului rutier – activități desfășurate de autogară începând cu data de 8 octombrie, pe o perioadă de 5 ani, până în 2026”, a anunţat, ieri, CJ Bihor.

Autogara Marghita este o investiție a Consiliului Județean Bihor prin Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor (ADD Bihor). Autogara este compusă din două corpuri. Primul, cu o suprafață de 105 mp, are o zonă de așteptare (20-30 de persoane), punct de vânzare bilete și informare (accesibil din două direcții – exterior și interior) și grupuri sanitare. Clădirea este prevăzută cu un chioșc, un vestiar pentru personal și o cameră tehnică/întreținere. În zona de așteptare este amplasat un afișaj electronic pentru sosiri/plecări și un sistem de sonorizare. Cea de-a doua construcție este reprezentată de peronul de așteptare, prevăzut cu o copertină acoperită. Acesta are o suprafață de 272 mp.

Firma responsabilă de lucrările de la Marghita a fost Flodor Transcom SRL, iar valoarea contractului a ajuns la 914.190,35 lei, fără TVA. Lucrările s-au încheiat cu aproximativ o lună înainte de termenul de 5 luni stabilit prin contract. Amplasamentul a fost predat în administrarea Primăriei Municipiului Marghita, care a realizat lucrările de peisagistică.

Orarul de circulație face parte din programul de transport public județean și poate fi consultat pe website-ul Consiliului Județean, la următorul link: http://bihortransport.ro/ro/.