Decizie capitală: continuăm sau oprim lucrările la Casa Iuliu Maniu? - O situaţie de criză
„În urma primirii situației lucrărilor aferente lunii februarie, care este în valoare de 39.700 lei, putem să plătim 32.600 lei, rămânând un rest de plată ce va fi adaugat la factura din luna martie. În urma unor discuții purtate pe acest subiect cu reprezentanții firmei care au contractat lucrarea, ei s-au arătat dispuși să lucreze și în luna martie, iar actuala datorie plus costurile viitoarelor lucrări, să fie achitate eșalonat. Mai pe scurt, avem o datorie de 7.100 lei, iar luna martie a început cu noi lucrări care așteaptă să fie plătite, iar noi nu mai avem bani", arată preotul Cristian Borz, coordonatorul proiectului de reabilitare.
Dată fiind situația, trebuie decis dacă se opresc lucrările, firma care se ocupă de reabilitare va contracta alte lucrări, revenind abia la toamnă, timp în care se pot deteriora inclusiv lucrările realizate. Specialiștii implicați în proiect au avertizat, de altfel, că anumite lucrări deja începute, dar nefinalizate, riscă să se deterioreze și să ajungă la stadiul inițial. Cu riscurile de rigoare s-a decis continuarea lucrărilor şi plata eşalonată, lucru care forțează echipa campaniei publice să insiste și mai mult, încercând să atragem cât mai multe donații care să poată acoperi costurile lucrărilor deja demarate. Riscul de a vedea că tot ce s-a clădit până acum s-ar putea risipi, că munca și strădania tuturor celor care ne-au sărit în ajutor se poate distruge ar fi o adevărată catastrofă. Sperăm că vom reuși, cu ajutorul dumneavoastră, să adunăm banii necesari fiecărui pas din proiect pentru că deja ne-ați demonstrat că împreună se poate.
„Ieri (vineri, 4 martie - n.r.) am mai comandat materiale, am vorbit cu electricianul să vină și să introducă tuburile pentru curent acolo unde este necesar. E sâmbătă și muncitorii tencuiesc cu spor", transmite parohul Cristian Borz.
Promisiunea premierului la Zalău
La finele săptămânii trecute, în cadrul vizitei pe care premierul României, Dacian Cioloș, a avut-o la Zalău, a promis că va aloca fonduri guvernamentale pentru Casa Memorială „Iuliu Maniu", în vederea pregătirii Centenarului Unirii. Ne-am dori ca fundamentul acestor promisiuni să fie dorința sinceră de a face ceea ce poate să facă, în calitate de tehnocrat, care n-ar trebui să poată fi bănuit de părtinire politică, pentru Sălajul din care provine. Vom urmări cu foarte mare atenție evoluția promisiunii dată la Zalău. Suntem rezervați, pentru că de peste 15 ani promisiunile curg gârlă și cam atât, dar sperăm și noi. Până una alta, singura noastră bază reală sunteți în continuare voi, românii cu suflet, de peste tot din lume, care ați înțeles că istoria națională trebuie salvată și păstrată vie pentru generațiile următoare.
Haideţi să salvăm un simbol naţional!
Lei: RO22RZBR0000060002085400; Euro: RO18RZBR0000060002899205; Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730; Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu-Silvaniei, jud. Sălaj.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.