Delegaţie din Vadu Crisului la Hajdúszoboszló - Întâlnirea localităţilor înfrăţite
În perioada 14-17 septembrie 2023, la Hajdúszoboszló (Ungaria), a avut loc „Întâlnirea localităților înfrățite, ediția a II-a”. La eveniment a participat și o delegație din Vadu Crișului, în frunte cu edilii comunei de pe valea Crișului Repede.
„Ospitalitatea, curtoazia şi prietenia sunt întâlniri ale omului în om”, spunea Antoine de Saint Exupery. Cu aceste gânduri s-au întâlnit, la Hajduszoboszló, delegațiile din localitățile înfrățite Bad Dürrheim (Germania), Dzierzoniów (Polonia), Lanskroun (Cehia), Kezmarok (Slovacia), Târnăveni și Vadu Crișului (România).
Joi seara, invitații s-au întâlnit la o cină comună la Hotelul Thermal Hungarospa, unde membrii delegațiilor au fost salutați de către dr. Gergely Kovács, viceprimarul orașului Hajdúszoboszló, și de către Győrgy Kanizsay, președintele Comisiei de turism și relații internaționale. Viceprimarul a prezentat și programul celor trei zile, propus de către gazde. Vineri dimineața invitații au făcut o excursie la Hortobágy, unde în rezervația naturală au vizitat turmele de vite din rasa autohtonă „szürkemarha” și oile rasa „racka” și au avut ocazia să vadă demonstrațiile cu cai. Dupa-masă delegațiile au participat la deschiderea oficială a „Festivalului Vinului și Gastronomiei” din centrul orașului, în parcul Szent István. Aici, după dansurile populare oferite de Ansamblul „Kökényes”, din Târnăveni, și programul liceului de muzică din localitate, au luat cuvântul, pe rând, Czeglédy Gyula, primarul orașului, Koncz Zsófia, ministru secretar de stat la Ministerul Energiei, Pajna Zoltán, președintele Consiliului Județean Hajdú-Bihar, deputatul Bodó Sándor și Posta György, primarul orașului Tokaj, invitatul special al evenimentului.
Seara delegațiile au participat la o cină de gală, unde primarul orașului gazdă a amintit faptul că, în cursul anului 2022, cei prezenți au semnat un act de colaborare, cu ocazia „Întâlnirii la Hajduszoboszló a reprezentanților localităților partenere” cu următorul continut: „Hajdúszoboszló, precum localitățile înfrățite Bad Dürrheim (Germania), Dzierzoniów (Polonia), Lanskroun (Cehia), Kezmarok (Slovacia), Târnăveni și Vadu Crișului (Romania), cu ocazia acestui eveniment, au hotărât că și în continuare doresc să întrețină aceste relații solide între comunități; întărirea relațiilor între Hajdúszoboszló și consiliile locale ale localităților înfrățite, între persoanele fizice, ONG-ri, bazându-se pe respectul reciproc între părți. În favoarea membrilor comunităților locale, vom sprijini în continuare vizitele reciproce, schimbul de informații între cetățeni, care toate vor contribui la adâncirea și păstrarea prieteniei între Hajdúszoboszló și localitățile înfrățite”.
A urmat apoi salutul conducătorilor delegațiilor prezente.
Sâmbătă, oaspeții au avut ocazia să cunoască efectele binefăcatoare ale apei termale din Hajduszoboszló, apă descoperită de către geologul Ferenc Pávai Vajna, numit „părintele apelor termale”, născut în Transilvania, la Ciunga (Uioara de Jos).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.