În perioada 21 – 30 martie, Direcţia Silvică Bihor a desfăşurat mai multe acţiuni dedicate naturii în general şi pădurii în special, în cadrul campaniei „Luna Plantării Arborilor”.

În data de 21 martie, în raza Ocolului Silvic Oradea, în pădurea de la Băile 1 Mai (Alparea, 46%, șantier de împădurire în suprafață de 2,0 ha – pădurea proprietate publică a statului), 15 de elevi de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea, însoțiți de prof. Anca Crișan și prof. Kleszken Eva, au participat, sub îndrumarea personalului de la Direcția Silvică Bihor și a ocolului, la o acțiune de plantare în fond forestier.

„Au urmat, în același șantier de împădurire, probabil cei mai simpatici parteneri în acțiunile de plantare, peste 30 de copii de la grădinița „Joyful Learning” din Oradea. „Grădinarii” s-au dovedit pe cât de pricepuți, pe atât de interesați de activitatea desfășurată. Satisfacția avută la plantarea micilor arbori a fost deplină atât în rândul micilor ecologiști, cât și al însoțitorilor acestora”, menţionează Direcţia Silvică Bihor.

Ziua de plantare s-a încheiat cu un grup de 40 elevi din clasele a VIII-a, respectiv a XII-a de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, însoțit de prof. Filip Otila și prof. Șchiop Felicia.

S-au plantat în aceste acțiuni peste 400 sute de puieți din specia Gorun.

Sâmbătă, 30 martie, în fondul forestier proprietatea Comunei Sârbi, administrat de Direcția Silvică Bihor, a avut loc una dintre cele mai mari acțiuni de împădurire din țară din această primăvară, în organizarea echipei județeane „Plantăm Fapte Bune în România – Bihor”. Peste 17.500 de puieți (gorun, cireș, frasin și stejar roșu) au fost plantați pe o suprafață de aproximatic 3,5 hectare. Puieții forestieri au fost puși la dispoziție de către Direcția Silvică Bihor. La acţiune au participat aproape 1.000 de persoane.

Scopul proiectului este acela de a planta  pe cât mai multe terenuri situate în extravilanul localităților, dar în același timp și de a conștientiza populația de necesitatea pădurilor pentru a îmbunătăți calitatea aerului pe care îl inspirăm zi de zi și, implicit, îmbunătățirea calității vieții noastre

„Trebuie menționat că, având în vedere stadiul avansat al vremii în zonele de câmpie s-au încheiat acțiunile de plantare. Astfel, Direcția Silvică Bihor are realizate până în acest moment peste 200 ha regenerări naturale și 70 ha de împăduriri în fondul forestier de stat și cel administrat pe bază de contracte de administrare”, a mai precizat DS Bihor.