O bihoreancă a reintrat în posesia unei importante sume de bani pe care o pierduse, datorită spiritului civic al unui cuplu de tineri orădeni. Cei doi, Alexandra şi Alexandru Meşter au găsit pe o stradă din Oradea un portofel plin cu bani. Mai exact, peste 3.600 de euro şi 8.600 de lei. Nu au stat nicio clipă pe gânduri şi s-au dus la poliţie.  

Un alt gest de omenie, demn de menționat public, a fost făcut duminică seara de un cuplu de tineri căsătoriți, Alexandra Meșter, de 23 de ani și Alexandru Meșter, de 25 de ani, din municipiul Oradea. „Duminică, 6 martie, la ora 18.00, în timp ce se deplasau cu un autoturism pe strada Louis Pasteur din municipiul Oradea, cei doi au găsit un portmoneu căzut pe partea carosabilă. În portmoneu se afla o importantă sumă de bani, atât în lei cât și în euro, actele de identitate și cardurile bancare ale proprietarei. Fără să ezite, cei doi tineri orădeni s-au prezentat la Inspectoratul de Poliție Județean Bihor pentru a preda portmoneul pe care tocmai îl găsiseră, cu tot ceea ce conținea", a precizat subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. În aceeași seară, polițiștii bihoreni au făcut toate demersurile pentru ca proprietara, o femeie dintr-o comună bihoreană, să reintre în posesia valorilor pe care le pierduse. „Poliția bihoreană le mulțumește pe această cale celor doi tineri orădeni pentru spiritul civic și conștiința demonstrate. Cei doi soți orădeni, care consideră gestul ca fiind unul de normalitate, au declarat că și-ar dori ca și alți oameni, puși într-o situație similară, să procedeze asemenea lor, certificând astfel că tinerețea şi maturitatea nu sunt legate atât de ani, cât de sufletul omului, educație și bun simț. De altfel, în ultima perioadă, polițiștii bihoreni au întâlnit tot mai des gesturi de altruism, generozitate și moralitate, atitudini etice, dar firești, ale semenilor noștri, care nu fac decât să ne întărească convingerea că majoritatea cetățenilor acestui județ pot fi fi oricând exemple de integritate", a mai adăugat purtătorul de cuvânt al Poliţiei bihorene.