Judecătorul Cristi Danileţ s-a întâlnit, vineri, cu elevii Liceului „Gabriel Ţepelea” din Borod, în cadrul unei ore de educaţie juridică care le-a oferit tinerilor o perspectivă unică asupra sistemului judiciar.

În cadrul orei de educație juridică, magistratul Cristi Danileţ a abordat diverse teme importante. Printre acestea se numără: divorțul părinților, principalele reguli de acasă, de pe stradă, de pe internet, combaterea violenței, a bullying-ului, a agresiunilor sexuale, a pornografiei infantile, a consumului și traficului de droguri, a traficului de persoane, turul virtual a sălii de judecată de la Tribunal. Prezentarea virtuală a sălii de judecată de la Tribunal i-a purtat pe elevi într-o incursiune practică în lumea juridică.

„În vara acestui an, am avut onoarea de a participa la o oră de educație juridică susținută de judecătorul Cristi Danileț. Cu pasiune și experiență, acesta a oferit o perspectivă unică asupra sistemului judiciar. Această experiență m-a făcut să realizez cât de valoroasă poate fi educația juridică în dezvoltarea elevilor ca cetățeni informați. Școala noastră se bucură de un climat disciplinar bun, iar o oră de educație juridică poate aduce numeroase avantaje. Aceasta poate oferi elevilor o înțelegere profundă a drepturilor lor constituționale, a sistemului legal și a modului în care legile influențează societatea în care trăim. De asemenea, poate dezvolta abilități critice și de gândire logică, esențiale în viața de zi cu zi”, a precizat prof. Andrea Bica, iniţiatoarea activităţii.

Elevii au manifestat curioziate și interes față de temele abordate și au participat activ la discuții. Au înțeles drepturile și sancțiunile ce li se pot aplica dacă greșesc, au învătat modalități de a rezolva conflictele în mod pașnic și de a-și apăra interesele fără recurgerea la violență și la comportamente ilegale. De asemenea, au conștientizat problemele sociale, cum ar fi discriminarea, drepturile omului, ceea ce îi poate motiva să se implice în acțiuni civice și să lupte pentru schimbări pozitive în societate. Bucuria și fascinația elevilor au fost palpabile, demonstrând impactul pozitiv al educației juridice în formarea lor.

La finalul orei, judecătorul Cristi Danileţ a prezentat aplicația „Lege-n Dar. Gândește legal”, o aplicație gratuită și o resursă valoroasă pentru cei interesați să învețe mai mult despre legea și drepturile lor într-un mod interactiv și accesibil.

„Această oră de educație juridică a fost foarte utilă și informativă pentru elevi, judecătorul Cristi Danileț exemplifică pasiunea și dedicarea de care avem nevoie pentru a aduce această educație în școli. O astfel de inițiativă merită sprijinul și atenția noastră, deoarece contribuie la formarea unor cetățeni responsabili și informațI”, a subliniat prof. Andrea Bica.