Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al  judeţului Bihor a organizat, vineri, în municipiul Marghita, etapa pe unitate a „Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă”, competiţie la startul căreia au fost prezente echipele de pompieri militari ale Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea și ale Detaşamentului de Pompieri Marghita, echipe care au obținut cele mai bune rezultate la faza pe subunitate.

 

Pregătirea profesională, aptitudinile sportive şi spiritul de fairplay ale pompierilor militari participanţi la competiţie au fost verificate timp de şase ore, pe parcursul celor patru probe specifice: “Scara de fereastră”, proba prin care se verifică deprinderile servantului de a urca, în cel mai scurt timp şi în siguranţă până la nivelul trei al unei construcţii; “Pista cu obstacole pe 100 de metri”, proba individuală care urmăreşte abilităţile servantului de a escalada gardul de doi metri, de a trece cu furtunurile în mână peste bârna de echilibru şi de a realiza un dispozitiv de stingere, în cel mai scurt timp; “Ştafeta 4 x 100 de metri”, proba de echipă care urmăreşte realizarea unei suite de activităţi similare celor desfăşurate pe timpul intervenţiilor: trecerea peste macheta unei căsuţe, escaladarea gardului de doi metri, trecerea peste bârna de echilibru şi stingerea unui incendiu real, în timpul cel mai scurt;     “Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”, proba de echipă care urmăreşte realizarea, în timpul cel mai scurt, a unui dispozitiv de stingere cu apă, alimentarea motopompei din sursă fără presiune şi acţiunea cu jet compact asupra unor ţinte. Concursul a început la ora 08.00, cu proba “Scara de fereastră”, care s-a desfășurat la sediul Detaşamentului de Pompieri Marghita, celelalte trei probe fiind susținute pe Stadionul Municipal din Marghita. Pe parcursul derulării celor patru probe, fiecare echipă (formată din zece sportivi, un antrenor şi un conducător de lot) a dat dovadă de implicare, pregătire, concentrare şi bineînţeles, viteză de reacţie, altfel spus, atribute necesare pentru a interveni, de fiecare dată, mai bine, în sprijinul cetățenilor. La finalul competiţiei, prima treaptă a podiumului a fost ocupată de echipa Detaşamentului de Pompieri Marghita, pe locul II s-a situat echipa Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, iar pe locul III, Detașamentul 1 de Pompieri Oradea.