Sub bagheta maestrului dirijor și compozitor Florea Burcă din Statele Unite, municipiul Salonta redevine scena celui mai îndrăgit și longeviv eveniment coral de muzică religioasă din sudul județului Bihor.

 

Găzduit duminică, 6 noiembrie, de la ora 16.00, de Biserica creștină baptistă „Betel” din Salonta, păstorită de Florin Cociubei, și modelat cu măiestrie divină prin talentul coriștilor din bisericile baptiste din Tinca, Talpoș, Călacea și Salonta, evenimentul cultural-religios continuă astfel Festivalul coral de muzică religioasă „Cântările Armoniei - Ioan Chișmorie Măderătanul”.

Concertul de muzică corală religioasă reunește peste o sută de coriști creștini (coruri mixte, de tineri și coruri bărbătești) din bisericile baptiste păstorite de Ionuț Pungilă (Tinca), Petrică Crețu (Talpoș), Flaviu Tocai (Călacea) și Florin Cociubei (Salonta). La evenimentul de duminică, 6 noiembrie, sunt invitați la Biserica baptistă Betel, de la ora 16.00, toți iubitorii de muzică corală creștină din orașul Salonta și împrejurimi.

Primarul Török László este invitatul special al serii, iar cuvântarea sa de la ultima ediție a acestui festival coral, din octombrie 2017, de pe scena Casei de Cultură „Zilahy Lajos” din Salonta a reprezentat un imbold pentru această nouă ediție: „Când omul cântă bunului Dumnezeu, diferențele și divergențele dispar cu desăvârșire din gândirea lui. Muzica sufletului nostru este cea mai frumoasă rugăciune. La Salonta, această rugăciune vibrează în tonalități sacre, divine, ca o binecuvântare revărsată din miile de coruri de îngeri. Simt aici, la acest festival coral, bătăile ritmice ale inimii unei mari familii iubite de Dumnezeu”.

Evanghelia mântuirii prin jertfa Domnului Isus Hristos va fi vestită de dr. Petrică Crețu, pastorul Bisericii baptiste din Talpoș, doctor în teologie și profesor de religie baptistă.

„Facem o nouă repetiție pentru Cerul lui Dumnezeu. Acolo vom cânta în cor, o veșnicie, alături de îngeri, lauda Celui ce ne-a creat, ne iubește, ne iartă și ne mântuiește prin jertfa Fiului Său - Isus Hristos Domnul. Vă așteptăm, cu toată dragostea, să cântăm împreună Slava lui Dumnezeu”, ne-a declarat Florin Cociubei, pastorul Bisericii baptiste „Betel” din Salonta.

Andrei PETRACHE