Asociația culturală D’Art Oradea și Soviart Timișoara lansează un apel către artiștii din România și din diaspora în cadrul proiectului expozițional de artă contemporană și antropologie vizuală - „Echoes of the concrete” („Ecourile betonului”), care se va desfășura la Conacul Mocioni, din Foeni, județul Timiș.

Artiștii sunt invitați să-și depună candidaturile pentru realizarea unor lucrări de artă având ca tematică amintiri din epoca de aur. Termenul-limită pentru înscriere este de 15 septembrie ora 24.00. Lucrările selectate vor fi expuse timp de o lună la Conacul Mocioni din Foeni, o veritabilă bijuterie arhitecturală, care, recent, a fost inclusă în circuitul turistic ca obiectiv cultural. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 26 septembrie, ora 18.00, curatori, Ovidiu Justinianu și Roxana Netea, participarea la eveniment este liberă.

„Titlul expoziției folosește betonul ca metaforă dublă: materialul brut care a reconfigurat fizic spațiul est-european și rigiditatea ideologică a regimului totalitar. Expoziția pornește de la ideea că prăbușirea regimurilor comuniste nu a șters amprenta pe care acestea au lăsat-o asupra individului și peisajului urban. Betonul - elementul central al utopiei modernizării socialiste - a supraviețuit ideologiei care l-a turnat. Proiectul explorează modul în care blocurile-dormitor, monumentele și spațiile publice standardizate continuă să ne modeleze identitatea, interacțiunile și memoria colectivă. Ecourile sunt acele traume discrete, nostalgii sau reflexe sociale care încă bântuie societățile post-comuniste. Comunismul și totalitarismul în România rămân în continuare un subiect amplu, un subiect vast, deschis multor interpretări și domenii: latura socială, educațională, medicală, economică și culturală. Pot fi abordate teme precum sistemele de muncă, alimentația publică, propaganda, manipularea informației și răspândirea știrilor false, precum și simularea unei transparențe și a unei democrații care, în realitate, nu existau. Ruinele timpului au fost demolate cu buldozere, excavate, încărcate în camioane și depozitate ca ecouri ale istoriei (Echoes of the concrete)”, precizează organizatorii.

Expoziția va cuprinde patru secțiuni interconectate, ghidând vizitatorul de la macro-structură (ideologie și arhitectură) către micro-istorie (intimitate și cotidian): Monolit și ideologie (macro-spațiul), analiza arhitecturii totalitare și a brutalului ca instrumente de uniformizare; Fisurile din plăci (micro-spațiul / Intimitatea): explorarea vieții din interiorul apartamentelor standardizate. Secțiunea investighează contrastul dintre griul exterior și căldura (sau alienarea) spațiului domestic; Arheologia cotidianului: obiecte, sunete și texturi specifice epocii (mobilier industrial, aparate radio, documente de arhivă); Spectrele prezentului (tranziția): modul în care generațiile actuale (inclusiv cele care nu au trăit în comunism) recontextualizează această moștenire.

Expoziția este concepută ca un spațiu de dialog vizual și conceptual, în care tradiția materialelor și tehnicilor se întâlnește cu cercetarea artistică actuală, experimentul și abordările interdisciplinare.

Organizatorii evenimentului își asumă rolul de platformă de vizibilitate și reflecție, consolidând relația dintre artiști și public. Evenimentul se dorește a fi un reper cultural dedicat excelenței, inovației și continuității în artele vizuale.

Acest Open - call se adresează atât artiștilor vizuali aflați la început de drum, cât și artiștilor cu experiență, studenți sau absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior cu profil artistic - vocațional din România sau din diaspora. Vârsta de participare este nelimitată.

Pentru a reda complexitatea temei, discursul curatorial integrează medii diverse, stimulând o experiență imersivă și multisenzorială prin diversitatea practicilor contemporane, așadar lucrările pot fi: Instalație (tip manifest) pictură, desen, ilustrație, grafică de șevalet, artă digitală, colaj, tehnică mixtă, acuarelă, creion, cărbune, cărbune presat, pastel uscat, cerat sau gras, tuș, grafit, fetru, markere, estompă, guașă, tehnică mixtă, alb/negru sau color, obiect, ready-made, fotografie, sculptură, ceramică, sticlă, metal, instalație video sau de sunet, new media, trans-media.

Nu există limită pentru numărul de lucrări propuse pentru expoziție! În cazul în care artistul va fi selectat, lucrarea/lucrările trimise trebuie să fie disponibile pentru expunere în cadrul expoziției.

Tehnica lucrării este la alegerea artistului, iar dimensiunea maximă trebuie să se încadreze în 120 x 120 cm. Pentru instalații sau lucrări de dimensiuni speciale, participanții sunt rugați să înștiințeze organizatorul prin e-mail înainte de înscriere. Autorii fotografiilor lucrărilor în format JPG cu rezoluția de 300 dpi sunt rugați să le trimită la adresa de e-mail: soviart.j@gmail.com până la data de 15 septembrie, ora 24.00, împreună cu datele tehnice (autor, titlu lucrare, dimensiuni, anul realizării, sistem de expunere), o scurtă descriere a creației. În format fizic lucrările vor fi expediate în urma selecției pentru expoziția care se va desfășura la Conacul Mocioni până la data de 21 septembrie.

Criteriile de selecție sunt: lucrările trebuie să se integreze în conceptul curatorial lansat de Ovidiu Justinianu și Roxana Netea - „Echoes of the concrete”, abordarea originală care să pună în lumină creativitatea, inventivitatea și simțul estetic al artiștilor, sunt încurajate inclusiv experimentele, rezolvarea de probleme și găsirea de metode de a implica publicul în moduri inovatoare de interacțiune cu opera, sunt încurajate proiectele colaborative, care implică îmbinarea mai multor domenii de studiu (ex. design și sociologie, artă vizuală și tehnologie etc.), proiectele cu o diversitate de abordări și expresii artistice: figurativ, realism contemporan, explorări abstracte sau conceptuale etc., lucrările pot lua orice formă, însă trebuie să fie bine documentate, de sine stătătoare și ușor de transportat.

Pentru participare se percepe o contribuție de 200 lei, care se va încasa pe bază de donație. Aceasta include protocolul, cheltuielile administrative, momentele artistice din cadrul vernisajului, serviciile de panotare și de promovare a evenimentului. Aceasta se va achita în contul asociației după etapa de selecție a lucrărilor.

Costurile de transport sunt suportate de artist în momentul expedierii și receptării lucrării la final de expoziție (lucrările le revin artiștilor la final de expoziție în data de 1 noiembrie). Perioada de aplicare: 16 august - 15 septembrie 2026; Deadline: până pe 15 septembrie, ora 24.00; selectarea lucrărilor: 16 - 18 septembrie; expedierea lucrărilor către organizatori: 21 septembrie, ora 24.00; Vernisajul expoziției va avea loc pe 26 septembrie, ora 18.00. Expedierea lucrărilor artiștilor: 1 noiembrie.

Scopul acestei expoziții este promovarea artiștilor plastici contemporani. Prin aceste demersuri, Asociația Culturală D’Art Oradea și Soviart Timișoara urmăresc crearea unor experiențe culturale relevante pentru publicul larg, oferind acces la diversitatea și complexitatea artei contemporane.