În urmă cu aproape două decenii, pe fațada imobilului cu numărul 20, de pe Strada Burgundia Mare, a fost montată o efigie care marchează trecerea lui Avram Iancu prin Beiuș.

 

Inițiativa aparținea asociației locale „Avram Iancu” și de atunci, la fiecare început de februarie, membrii acesteia îl omagiază pe Crăișor în fața pomenitei case. În ultimii ani, festivitatea a luat amploare, aceasta desfășurându-se în mai multe locuri din urbe, traseul cuprinzând Sala de sport din incinta Stadionului „Francisc Matei”, imobilul de pe Burgundia Mare și bustul lui Avram Iancu din Parcul Central.

Duminică, 8 februarie, zisa asociație a organizat evenimentul aniversar anual, traseul fiind, și în acest an, cel obișnuit. După festivitatea din Sala de sport de la Stadionul „Francisc Matei” a urmat oprirea pe Burgundia Mare, la numărul 20, unde a fost depusă o jerbă la efigia lui Avram Iancu, alaiul îndreptându-se apoi spre centrul Beiușului, acolo unde se află bustul Crăișorului.

Am fi putut zice că totu-i bine și frumos, numai că lucrurile nu au stat chiar așa; nu totul a fost bine! Consecvenți unor năravuri mai vechi, unii dintre membrii și invitații Asociației „Avram Iancu” au arborat niște pancarte pe care Tricolorul era din nou inversat! Spun „din nou” pentru că onor conducerea asociației a mai făcut această gafă și în trecut, nerespectând unul dintre simbolurile naționale, Sfântul nostru Tricolor, sub faldurile căruia au visat și murit românește atâtea generații de eroi, printre care, firește, la loc de cinste, și vitejii Iancului!

În 2017, participarea la activitatea de diseminare a proiectelor derulate în acel an se făcea în baza unei invitații pe care trona un steag ce numai românesc nu era; începea cu roșu, continua cu galben și albastru, deci, exact invers decât Tricolorul. Peste câteva luni, în februarie 2018, în Anul Centenarului Marii Uniri, Asociația „Avram Iancu” mărșăluia mândră prin Binș, agitând eronatele-i pancarte. Pentru a nu fi complici la această lipsă de respect – crasă și în formă continuată – față de simbolurile naționale, îi avertizam atunci pe liderii asociației, în paginile „Crișanei”, că Tricolorul nu e opțional.

Din păcate, duminică, unii dintre membrii asociației ce se revendică de la Avram Iancu au ținut să arate că pentru ei îmbățoșarea publică – pentru a câta oară! – ca purtători ai lemnelor pe care au schilodit Tricolorul e ceea ce contează! Îi animă, probabil, un „patriotism” similar cu al celui care, în urmă cu câțiva ani, la un meci al Naționalei de fotbal, mutila Imnul! Au comis-o „Urbi et Orbi” pentru că nu s-au mulțumit să iasă la plimbare pe străzile Binșului cu menționatele pancarte din dotare, ci au mai și postat probele vizuale pe pagina de Facebook a asociației, de unde, de altfel, le-am preluat.

Doamnelor și domnilor din asociația denumită „Avram Iancu”, rețineți (măcar de data asta): 1. în 1848, la Blaj, românii ardeleni au strigat „Noi vrem să ne unim cu Țara!”, iar „Țara” se numește azi România; 2. Conform Art. 12, alin. (1) din Constituție, „Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roșu”.

Punct!