Vineri, 3 februarie, a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor la Centura ocolitoare a municipiului Beiuș. Evenimentul a avut loc la sediul Primăriei municipiului Beiuș, la acesta participând, alături de primarul Gabriel Popa și viceprimarul Dragoș Balog, Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, Cornel Popa, fost președinte al CJ Bihor și inițiator al proiectului centurii ocolitoare, Beniamin Rus, patronul firmei Selina, Iulian Balaj, primarul orașului Ștei, Cristina Amărăzeanu, șeful Departamentului Obținere Finanțări din cadrul CNAIR, precum și Sanda Bogdan, manager de proiect pentru lucrările de infrastructură. După cum precizează site-ul Consiliului Județean Bihor, lucrările la Centura Beiuș vor fi executate de asocierea de firme Drum Asfalt (leader), Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Obras Publicas y Regadios, OPR Asfalt.

Amânate cu circa șase luni, timp necesar soluționării contestațiilor depuse în urma licitației pentru desemnarea constructorului, lucrările la Centura Beiuș presupun construirea a două viaducte și trei pasaje supraterane, intervenții în albia Crișului Negru și realizarea centurii propriu-zise, cu o lungime de 7,33 kilometri, o lățime a părții carosabile de 7 metri (plus supralărgirile necesare) și câte o bandă pe sens.

Cu o valoare de aproape 270 de milioane de lei (fără TVA) și o durată de execuție de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, proiectul Centurii Beiuș este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014-2020, în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Cu ocazia unui interviu acordat chiar în ziua semnării contractului de execuție a lucrărilor la Centura Beiuș, primarul Gabriel Popa sublinia importanța acesteia pentru întreaga zonă: „Suntem cu toții interesați de realizarea acestei centuri, pentru că traficul în Beiuș este foarte intens și, prin această centură ocolitoare, vor fi reduse nivelurile de poluare și de zgomot, precum și timpii necesari traversării Beiușului de către mijloacele auto, ceea ce înseamnă efecte benefice asupra calității aerului și a vieții, în general. Totodată, centura ocolitoare va facilita și circuitele de transport, pentru buna desfășurare a tuturor activităților agenților economici mai mari sau mai mici din zona Beiușului.

În al doilea rând, Centura Beiuș va asigura accesul mai rapid și mai bun către zona industrială și, în partea cealaltă, către Ștei, pentru că și acolo va fi construit un parc industrial, deci, nu va fi un beneficiu doar pentru Beiuș, ci pentru întreaga zonă, cele două orașe, Beiuș și Ștei urmând să beneficieze împreună de această investiție, care facilitează accesul agenților economici, al investitorilor, în zonă”.

Primarul Gabriel Popa ne-a oferit informații și despre cel de-al doilea tronson al Centurii Beiuș, care va lega Drumul Național 76 de Drumul Județean 764 Beiuș-Roșia: „La ieșirea din Beiuș spre Oradea, va fi creată și legătura spre Drumul Județean Beiuș-Roșia-Bratca, documentația pentru această a doua parte a centurii fiind în curs de elaborare, lucrarea urmând să fie scoasă la licitație de Consiliul Județean Bihor. Acest tronson va lega drumul județean care duce spre Roșia și spre județul Cluj de DN 76. Totodată, va face legătura cu parcul industrial, un alt proiect care este în curs de derulare, încărcat, actualmente, pe platforma SICAP pentru ofertarea construcției”.La finalul dialogului nostru, edilul Gabriel Popa ne-a asigurat că lucrările vor începe în câteva zile și a ținut să mulțumească tuturor celor implicați în proiectul Centurii ocolitoare Beiuș: „Organizarea de șantier este începută și, din câte am observat, în câteva zile ar putea fi gata. Odată semnat contractul de execuție a lucrărilor, constructorul va depune garanția de bună execuție, urmând ca în cinci zile să fie eliberat și ordinul de începere a lucrărilor. Așadar, într-o săptămână se vor putea apuca de lucru, astfel încât să se încadreze în termene.

Pe această cale, țin să mulțumesc tuturor celor implicați, Consiliului Județean, domnului președinte Ilie Bolojan, dar și domnului Cornel Popa, care a început, să spunem așa, acest proiect de centură, în mandatul dânsului la președinția CJ Bihor”.

Foto: Kovacs Zoltan (Primăria Municipiului Beiuș)