La 28 august 2020, Consiliul Local Beiuș îi decerna Înaltpreasfinției Sale Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolit al Banatului, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Beiuș. 

Contextul epidemiologic de atunci nu a permis, însă, o festivitate pe măsura importanței evenimentului, motiv pentru care înmânarea documentelor care certifică statutul de Cetățean de Onoare al Municipiului Beiuș a fost amânată.

Azi, IPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolit al Banatului, revine la Beiuș – unde conferenția în perioada Centenarului Marii Uniri - pentru a deveni Cetățean de Onoare al urbei „cu acte în regulă”. După o scurtă vizită la Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu”, ctitorie a altui ierarh ortodox emblematic, Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan va ajunge la Sala Mare a Primăriei, unde va avea loc festivitatea primirii diplomei de Cetățean de Onoare al Municipiului Beiuș, tot acolo urmând să susțină conferința intitulată „Cultura, candela Neamului”.

Pe tot parcursul vizitei la Beiuș, IPS Ioan Selejan va fi însoțit de cercetătorul Ioan Degău, inițiatorul demersului prin care panoplia Cetățenilor de Onoare beiușeni s-a îmbogățit cu o personalitate de anvergura Mitropolitului Banatului.

În urmă cu doi ani, Ioan Degău argumenta astfel propunerea făcută: „Pentru Țara Beiușului este o mândrie că un vlăstar de-ai ei, născut în Petrani, a ajuns Mitropolit al Banatului. Numele său intră astfel într-o ilustră galerie de personalități ale Ortodoxiei românești, alături de Ioan Ignatie Papp, născut la Pocioveliște, în 1848, ajuns episcop al Aradului în vremea Marii Uniri, și de Miron Romanul, care a văzut lumina zilei la Mizieș, în 1828, vrednic urmaș al lui Șaguna, ca Mitropolit al Ardealului.

Înaltpreasfinția Sa Ioan al Banatului este cunoscut pentru cele împlinite în două decenii de păstorire ca Episcop al Covasnei și Harghitei, între 1994-2014, iar mai înainte, ca Superior al Așezămintelor românești de la Ierusalim și Iordan. De șase ani este Mitropolit al Banatului, dovedindu-se același om al faptei și al credinței ortodoxe nestrămutate, un om pentru Biserică și pentru Țară. Pentru Înaltpreasfinția Sa, Țara Beiușului este vatra de suflet. L-am putut asculta în noiembrie 2018, aici, la Beiuș, cu câtă căldură a vorbit de casa părintească și părinții săi, de biserica din sat, de târgul de joia din Beiuș, de personalități care au dus faima acestor locuri. Pentru toate acestea, acordarea titlului de Cetățean de Onoare al urbei Înaltpreasfinției Sale ar fi un gest onorant, de noblețe, pentru administrația locală, arătând că știe să prețuiască valorile”.