La Briheni, eveniment culinar și cultural - „Festivalul Plăcintelor”, o adevărată sărbătoare sub Apuseni
Și în acest an „Festivalul Plăcintelor” de la Briheni, comuna Lunca, eveniment ajuns la ediția a IX-a, a fost o adevărată sărbătoare la poalele Munților Apuseni, unde tradiția satului bihorean și arta culinară s-au „împletit” cu cele culturale, festive, dar și spirituale, iar revederea fiilor satului a pus încă o „piatră de temelie” la acest superb eveniment.
Organizat de Parohia Ortodoxă Șuștiu-Filia Briheni, Primăria comunei Lunca, Consiliul Județean Bihor, Centrul de Cultură al Județului Bihor, Asociația „Valea Briheniului”, Parcul Național Apuseni, Asociația „Gal Codru Moma”, în parteneriat cu postul Hora TV, al cărui patron este inegalabilull intrerpret de muzică populară Vasile Coca, „Festivalul Plăcintelor” de la Briheni, ajuns la ediția a IX-a, s-a constituit într-o adevărată sărbătoare la poalele Munților Apuseni, în care tradiția satului bihorean a fost pusă la loc de cinste. Spiritul de organizator al preotului paroh Călin Daniel Pădurean, principalul promotor al acestui eveniment, a fost unul vizibil în tot ce a însemnat organizare, iar ospitalitatea localnicilor și hărnicia lor au fost vizibile la fiecare pas. Indiscutabil, implicarea autorităților locale - reprezentate de Dorin Traian Boca și Raul Vasile Bondar, primarul și viceprimarul comunei Lunca - a fost una substanțială deoarece aceștia își iubesc necondițioant comunitatea, iar de când au fost aleși sunt în permanență în mijlocul tuturor evenimentelor derulate în comună, dovedind multă pricepere, dar și pasiune în tot ceea ce întreprind pentru ridicarea standardelor de viață a locuitorilor. Încă de la primele ore ale dimineții drumul ce duce spre satul Briheni a început să fie unul foarte aglomerat, însă organizarea ireproșabilă a edililor a făcut ca traficul să fie normal datorită parcărilor și căilor de refugiu amenajate, iar echipajele de poliție prezente pe traseu au dat dovadă de mult profesionalism și atitudine civică, fapt apreciat ca atare de vizitatori.
Momente spirituale, dar și festive
La Biserica Ortodoxă din Briheni a fost oficiată Sfânta Liturghie începând cu ora 9.00 unde, alături de localnici, s-au regăsit și mulți vizitatori. Începând cu ora 14.00 pe scena special amenajată cu ocazia acestui eveniment părintele paroh Călin Daniel Pădurean împreună cu preoții Nicolae Bura, din Băița, Viorel Petruse, din Seghiște și Cătălin Alexandru Sabău, din Sârbești, au oficiat o slujbă de binecuvântare pentru „Festivalul Plăcintelor”, dar s-au și rugat împreună cu cei prezenți. Pe lângă spectacolul anunțat, a avut loc un moment festiv organizat de autoritățile locale - reprezentate de Dorin Traian Boca și Raul Vasile Bondar, primarul și viceprimarul comunei Lunca - în care s-a acordat titlul de „Cetățean de Onoare” - în semn de aleasă apreciere și recunoștință pentru contribuția deosebită adusă la dezvoltarea și promovarea valorilor comunității din Comuna Lunca, pentru dăruirea, implicarea și activitatea depusă în slujba cetățenilor - preotului Morar Remus Codreanu și doctorului Clepce Crăciun. Într-o zi de adevărată sărbătoare printre nenumărații invitați i-am remarcat pe senatorul Aurel Mohan, președintele PSD Bihor; vicepreședintele CJ Bihor, Horea Florian Abrudan; deputatul Emanuel Cristian Cîmpan; prof. univ. dr. habil. Dorel Florian Bodog; consilierii județeni Cristian Mihuța, Dan Nicolae Bodea, Attila Halasz; directorul OJFIR Bihor, Cristian Buzlea; fostul subprefect Emilian Pavel, precum și primari și viceprimari din orașele și comunele învecinate.
Muzică, dans și voie bună
A fost o zi superbă la Briheni în care tarabele pline cu bunătăți au fost luate cu asalt de cei prezenți, la loc de cinste fiind, evident, plăcintele tradiționale din această zonă (Plăcintă pe lopată, ca la Briheni, Vărzar, Plăcintă cu prune, Plăcintă cu dovleac, Plăcintă cu varză, Întorsură cu brânză, Plăcintă pe lespede etc.), iar aerul bine „poluat” cu mirosuri îmbietoare a fost plăcut „deranjat” de un superb spectacol în care prezentatorul Ionel Goina, cu o prezență scenică deosebită și un timbru vocal inconfundabil, s-a dovedit a fi un adevărat maestru al cuvintelor, prezentând fiecare solist cu o atenție aparte. Rând pe rând, toți cei care au fost anunțați pe afișul acestui festival, inclusiv karatiștii de la CS „Crișul Negru” Ștei, au urcat pe scenă, plini de entuziasm, reușind un specatcol de zile mari. Cu toții au primit ropote de aplauze, însă cel mai „pălmuit” a fost localnicul George Jidoi - studentul de la Facultatea de Muzică din Timișoara, unde a intrat în urmă cu doi ani cu media 9,81, fiind, de altfel, pe primul loc -, dar și Giorgia Banciu, din Ștei, studentă în ultimul an la Faculatea de Mediu din Oradea, o tânără care urcă vertiginos pe calea afirmării atât în domeniul muzicii populare, a doinelor, cât și a melodiilor de petrecere. Indicutabil, vedeta zilei a fost invitata specială Vlăduța Lupău și „Rapsozii Maramureșului”, iar binecunoscutul Mihai Gheban a pus punct unei zile de neuitat. „Festivalul Plăcintelor” de la Briheni, prezentat la cele mai înalte cote de către Ionel Goina, a fost filmat și va fi difuzat duminică, 20 septembrie, de la ora 13.00, de cunoscutul post de televiziune HORA TV, al cărui patron este îndrăgitul solist Vasile Coca. Chiar dacă anul acesta festivalul a fost unul reușit, la anul viitor pretențiile vor fi cu mult mai mari, deoarece următorul festival va fi unul jubiliar purtând ediția cu numărul 10, iar autoritățlie locale ale comunei Lunca - reprezentate de Dorin Traian Boca și Raul Vasile Bondar, primarul și viceprimarul comunei Lunca - trebuie să dovedească că vor fi din nou de nota 10, așa cum îi cataloghează acum locuitorii acestei superbe comune de la poalele Munților Aspuseni.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.