La sfârșitul săptămânii trecute, vineri, 25 octombrie, în curtea Școlii Gimnaziale nr. 1 Sântandrei s-a organizat un eveniment inedit care a avut în centru toamna și darurile ei.

Elevii au socializat, au făcut schimb de legume, fructe și plăcinte, o parte din ele ajungând la Căminul Felix și la copiii din familii defavorizate. O serbare organizată cu prilejul toamnei s-a împletit foarte frumos cu dorința de a socializa și a ajuta oamenii aflați în suferință.

„Evenimentul s-a desfășurat între orele 10.00-12.00 în curtea școlii, și la el au participat peste 450 de elevi. Fiecare a adus câte puțin din roadele obținute în acest an în gospodăria familiei, pentru a le oferi la schimb. Vorbim aici despre legume, fructe, plăcinte de dovleac, de mere etc. O parte din produse s-au dus spre Căminul Felix și o parte spre copiii din familii defavorizate din comuna Sântandrei. Atât elevii cât și părinții și cadrele didactice au luat parte la momente artistice, dansuri populare, cântece și poezii care au avut ca tematică toamna. Important este că am reușit să strângem multe produse pentru a fi donate, și copiii și părinții au învățat să fie generoși. Vrem să extindem acest eveniment și să îl organizăm pentru fiecare anotimp în parte”, a spus, pentru Crișana, Aurelia Șerfezi, directoarea Școlii Gimnaziale nr. 1 Sântandrei.

La eveniment au participat copiii de la grădinițele școlii, alături de elevii de la toate clasele gimnaziului.