Profesorii și elevii de la Școala Gimnazială nr 1 din Balc au comemorat joi, 2 iunie, la Cimitirul din Balc, Ziua Eroilor.

La activitate a participat părintele paroh Ghiță Cociuban și profesorii de la Școala Balc: Călin Pușcaș, Emilia Sugar, Alexandru Gavruș, Lavinia Șipoș  și Nagy Claudia. Au luat cuvântul profesorii Diana Urziceanu și Călin Pușcaș iar mai apoi, profesoara Emilia Șugar împreună cu elevii, au cântat mai multe cântece patriotice. Elevele Andreea Szabo, Teodora Silaghi, Delia Stan si Mihael Jarca, au recitat poezii de compozițe proprie.

„Cine sunt Eroii neamului românesc? Sunt memoria vie a istoriei noastre, ei sunt motivul pentru care noi, azi, suntem aici, împreună, datorită jertfei lor, a sacrificiului suprem, ne putem bucura de de tot ceea ce viața ne oferă zi de zi. Dragi elevi, nu este suficient să depunem coroane și flori, trebuie să le fim recunoscători, să le respectăm jertfa și să îi pomenim mereu în rugăciunile noastre. Istoria noastra și așa destul de zbuciumată și atât de sinuoasă este așezată pe multe sacrificii de vieți omenești, este scrisă de oameni care au știut a servi interesul national. Nu ne vom ridica la înalțimea lor decât reînvățând sa trăim demn”, a spus, printre altele, profesoara Diana Medeia Urziceanu.