Lunca. Recunoștință eternă patrioților neamului - Omagiu martirilor Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș
La monumentul martirilor Dr. Ioan Ciordaș și Dr. Nicolae Bolcaș, amplasat în mijlocul comunei Lunca, a avut loc, în organizarea Primăriei și Consiliului Local Lunca, o slujbă de pomenire a acestor eroi ai neamului.
În fiecare an ziua de 4 aprilie are o semnificație aparte pentru locuitorii comunei Lunca, deoarece autoritățile locale, reprezentate de Ioan Popa și Livius Bogdan, primarul, respectiv viceprimarul comunei Lunca, organizează un moment plin de emoție și încărcătură istorică prin omagierea celor care sunt eroii neamului românesc, Dr. Ioan Ciordaș și Dr. Nicolae Bolcaș. La invitația autorităților locale au dat curs oameni din mediul de afaceri, de cultură, dar și politici, printre care am remarcat prezența consilierului județean, Dorin Traian Boca, fiu al satului, a primarului și viceprimarului municipiului Beiuș, Gabriel Popa, respectiv Dragoș Balog, dar și a referentului Casei de Cultură „Ioan Ciordaș” Beiuș, Anca Banda. După câteva zile de frig și ploaie, chiar și soarele a dorit să fie prezent la acest moment deosebit din viața locuitorilor acestei frumoase comune, atingând cu razele lui calde chipurile celor prezenți, într-o zi cu adevărat plină de emoție, dar mai ales plină de recunoștință pentru cei doi eroi ai neamului românesc. Preotul Antin Purle a oficiat slujba de pomenire a celor care au fost Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș, punctând concludent că: „rugăciunile făcute aici la acest monument al martirilor sunt de fapt rugăciuni făcute la un adevărat altar al jertfei”. În alocuțiunea sa, primarul Ioan Popa a punctat sacrificiul suprem al celor doi eroi ai neamului, care, în noaptea de 3/4aprilie 1919, au fost ridicați de acasă din Beiuș și duși cu un tren special la Lunca, unde au fost mutilați cumplit, apoi uciși și aruncați într-o groapă săpată în albia pârâului Vărzarilor, ce trece prin comună. Această faptă de o cruzime inimaginabilă a fost făcută de o bandă de secui, conduși de căpitanul Kalman Verboczy, care a ocupat Beiușul. Cei doi patrioți români au participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, când, de altfel, s-au aflat în fruntea generației Marii Uniri, semnătura lor apărând pe actul de naștere al României Mari de la 1 Decembrie 1918. Primarul Ioan Popa a mai adăugat faptul că: „Monumentul ridicat în 1992 în mijlocul comunei Lunca pentru cinstirea eroilor martiri Dr. Ioan Ciordaș și Dr. Nicolae Bolcaș reprezintă un simbol al comunei noastre. Este un monument care ne aduce aminte despre un eveniment trist, dar de o mare însemnătate pentru istoria poporului românilor din aceste locuri”. La final, într-un cadru deosebit de solemn, au depus coroane și jerbe de flori consilierul județean Dorin Traian Boca, din partea Consiliului Județean Bihor; Ioan Popa și Livius Bogdan, din partea Primăriei și Consiliului Local Lunca; Gabriel Popa și Dragoș Balog, din partea Primăriei și Consiliui Local Beiuș; Anca Banda, din partea Casei de Cultură „Ioan Ciordaș” Beiuș; Marius Popa, din partea organizației PSD Lunca.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.