Lupta cu flăcările la Vadu Crişului - Când focul devine dușman, solidaritatea devine scut
„Cel mai bun prieten al omului, dar și cel mai mare dușman al său, este focul.” Această veche zicală a căpătat un sens dureros de real la începutul acestei săptămâni, când o singură scânteie a fost suficientă pentru a pune în pericol hectare întregi de pădure într-o zona pitoreasca a localității Vadu Crișului.
Istoria ne-a învățat că, în fața dezlănțuirii focului, individul este neputincios. În plus, lipsa de organizare nu face decât să îngreuneze munca de salvare și stingerea. De aceea, în multe locuri s-au înființat grupuri de ajutor, asociații de pompieri, prin care oamenii s-au angajat voluntar să îi ajute pe cei aflați la nevoie.
Încă din 1835, de la prima unitate de pompieri voluntari din Arad, scopul a rămas neschimbat: protejarea vieții, a mediului înconjurator și a bunurilor. Aceeași organizare vitală a fost pusă la probă luni, marți şi miercuri, într-o intervenție contracronometru care a mobilizat forțe impresionante.
Incendiul, care s-a manifestat violent la litieră, vegetație uscată și doborâturi, a alertat imediat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana”. Pompierii militari din Aleșd, alături de voluntarii de la SVSU Vadu Crișului, au început o luptă epuizantă ce s-a întins pe parcursul a trei zile.
Luni seară, în jurul orei 22.10, misiunea a trebuit întreruptă temporar. Terenul accidentat, accesibilitatea redusă și întunericul puneau în pericol viața salvatorilor. Însă, marți dimineață, la primele raze de soare, echipajele au reluat ofensiva împotriva focarelor.
Pe măsură ce flăcările s-au intensificat, marți după-amiază, s-a dispus suplimentarea forțelor. 22 de pompieri militari din Aleșd și Beiuș s-au alăturat efortului comun. Dar bătălia nu a fost dusă doar de cei în uniformă.
Într-un exemplu rar de civism și solidaritate, muntele a fost apărat de o adevărată armată de voluntari. Pădurarii ocoalelor silvice Aleșd și Dobrești, membrii Composesoratului Urbarial Vadu Crișului, voluntarii din Vadu Crişului şi Șuncuiuș, angajații firmei VioFan și numeroși cetățeni din zonă au pus umărul la localizarea și lichidarea dezastrului.
Datorită muncii eficiente și a coordonării între unitățile profesioniste și cele de voluntari, dezastrul a fost limitat. Doar în asemenea situaţii critice ne putem da seama ce importanţă are ca pompierii voluntari să fie dotaţi nu doar cu mături şi lopeţi, ci şi cu maşină, cu vermorele pentru stins incendii sau cu un quad sau UTV (Utility Task Vehicle) pentru stingerea incendiilor pe teren accidentat conceput pentru prima intervenție în zone greu accesibile, precum păduri, zone montane sau terenuri denivelate.
Se cuvin aduse mulțumiri tuturor celor care nu au dat înapoi în fața pericolului, demonstrând că, deși focul poate fi cel mai mare dușman, spiritul de comunitate rămâne cea mai puternică armă a noastră.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.