Pe ordinea de zi a ultimei ședințe ordinare a Consiliului Local Beiuș s-a aflat și proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării tarifului practicat de Compania de Apă Oradea SA pentru serviciul public de canalizare-epurare, începând cu 1 iulie 2018.

Conform solicitării celor de la CAO, tariful la canal-epurare ape uzate menajere ar trebui să crească de la 2 lei și 14 bani, cu TVA inclusă, la 2 lei și 37 de bani, cu peste 10,7 la sută. Primarul Petru Mlendea-Căluș, raportor la acest punct, a reiterat succint la fel de laconicele motive pe care conducerea CAO le-a invocat în favoarea majorării semnificative a tarifului la canalizare-epurare: „acoperirea cheltuielilor de exploatare și a resurselor pentru rambursarea la termenul scadent a obligațiilor financiare ce rezultă din Acordurile de Împrumut BERD, precum și continuarea programului de reabilitare a sistemului de canalizare și epurare a apelor uzate.”

Consilierii pesediști prezenți și Ovidiu Bunta, de la Partidul M10, s-au abținut, motivând că adresa Companiei de Apă nu conține argumente explicite, detaliate, în favoarea majorării tarifului la canalizare-epurare și că aleșii locali trebuie să apere interesele concitadinilor și nu pe ale unui agent economic, indiferent care ar fi acesta.

Consilierii locali PNL, ALDE și UDMR prezenți au votat în bloc pentru majorarea tarifului cu aproape 11 la sută, Nicolae Fofiu (ALDE) afirmând chiar că e bine să crească acest tarif.

În condițiile absenței a patru consilieri locali - trei din alianța PNL-ALDE-UDMR-M10 (Ovidiu Dăescu, Monica Teaha și Călin Maior) și a unuia de la PSD (Aurica Liga), cele șase abțineri au cântărit greu și, cu toată sforțarea liberalilor și a aliaților din ALDE și UDMR, proiectul de hotărâre a fost respins.