Comunitatea Evreilor din Oradea, JCC (Centrul Comunitar Evreiesc) București și JCC Oradea invită copiii duminică, 31 mai, în preambulul zilei de 1 iunie, la un eveniment online, interactiv, desfășurat pe platforma ZOOM. Tot cu dedicație pentru ziua de 1 iunie, Cărturești a pregătit un program online special de weekend, cu povești și ateliere online.

Astfel, duminică, 31 mai, de la ora 11.00, copiii sunt așteptați pe zoom de către Centrele Comunitare Evreiești din Oradea și București cu următorul program: Dansuri pentru copii, oferite de Trupa Haverim; Poveste cu tâlc, oferită de Cosmina Dudu; Quiz interactiv, Rebeca Barnea; Poezie pentru copii, Arabela Neazi; Cântece, Sergiu Marin; Atelier interactiv de muzică, Simona Schor; Descoperă Israelul, Coral Zytcer; Gimnastică, Daria Sacagiu; Momente magice cu Magitot, Marius Dragus;
Cântec pentru copii, Alexandrina Chelu. Accesul pe platformă se va face cu codul 299-619-5424.
Tot cu dedicație pentru Ziua de 1 Iunie, Cărturești a inițiat o serie de activități în această săptămână care culminează cu un weekend prelungit, ofertant pentru cei mici.
Astfel, în cadrul campaniei Parcul Copiilor, cei mici pot beneficia gratuit de următoarele ateliere și activități:
Sâmbătă, 30 mai, de la ora 10:30 În grădina pictorilor cu Monica Bătrânu și Roxana Iacoban; Carte recomandată: „Întâmplări mărunte cu pictori mari” (atelier pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani); 11:30 Atelier de caleidoscoape cu Veronica Soare și KaleidoLove. Duminică, 31 mai, de la ora 11.00: Istoria la șotron cu Simona Antonescu - eveniment în colaborare cu Editura Nemi; Carte recomandată: „Mihai I. Regele copil și pecețile de mărgean” (atelier pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani); 15 :00 Provocare la joacă pentru adulți cu Atelierul de Croit Imagini.
Luni, 1 iunie:  ora 11:00, Joaca cu povești cu Diana Bădica și Lumea lui Arthur (atelier pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani); 16 :30 Read in Japan, atelier de povești japoneze și confecționare de semn de carte cu Experiențe Japoneze; 17:30 Lecturile copilăriei cu Angelica Pamfilie și Adina Ungur, actrițe de la Teatrul de Păpuși ”Puck” din Cluj-Napoca. Cele două actrițe vor citi din cărțile „Băiețelul care se putea mușca de nas”, de Alex Moldovan și De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?...și alte 10 întrebări fantastice”, de Adina Rosetti.
Înscrieri pentru ateliere se fac la adresa inscrieri@carturesti.net precizând atelierul la care vrei să participi. Evenimentele se vor desfășura pe platforma Zoom și nu au taxă de participare.