Pentru credincioșii greco-catolici din Băița, aparținător orașului Nucet, ziua de duminică, 9 august 2020, va rămâne în memoria satului datorită resfințirii bisericii greco-catolice de către  Preasfinția Sa dr. Virgil Bercea, episcopul eparhial de Oradea, împreună cu un sobor de preoți.

Parohia Greco-Catolică din Băița apare menționată în șematisme pentru prima dată în anul 1831, ca filie a Parohiei Beiuș, devenind parohie de sine stătătoare în anul 1876, iar în anul 1930, la 21 septembrie, biserica greco-catolică din Băița, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost sfințită de Episcopul Martir Fericitul Valeriu Traian Frențiu. Clopotul bisericii, închinat „Inimei lui Isus”, a fost binecuvântat la 19 septembrie 1933. În anul 1948, o dată cu scoaterea în ilegalitate a Bisericii Greco-Catolice din România, biserica parohială a fost dată în administrarea Bisericii Ortodoxe. Parohia a funcționat în clandestinitate, iar credincioșii greco-catolici beneficiau de asistență spirituală a preotului romano-catolic din localitate.

 

9 august 2020, o zi aparte

După retrocedarea, de către ortodocși, a lăcașului de cult celor în drept, pe 7 iunie 2005, la biserică s-au făcut foarte multe lucrări de reabilitare, iar ziua de duminică, 9 august 2020, poate fi catalogată, fără teama de a greși, ca una istorică pentru enoriașii greco-catolici din Băița, datorită resfințirii bisericii de către Preasfinția Sa Dr. Virgil Bercea, Episcopul Eparhial de Oradea, împreună cu un sobor de preoți. Ritualul de sfințire a bisericii a avut cinci momente principale: Procesiunea; Sigilarea sfintelor moaște; Spălarea și ungerea cu mir a Sfintei Mese; Îmbrăcarea Sfintei Mese; Ungerea cu mir a bisericii și încheierea. Hrisovul, care a fost pus în masa altarului, cuprinde printre altele: „Cu vrerea Tatălui, cu puterea Fiului și cu lucrarea Sfântului Spirit, Treimea cea de o ființă și nedespărțită, s-a sfințit această biserică greco-catolică, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în binecuvântata zi de 9 august , Duminica a IX-a după Rusalii, în Anul Domnului 2020. În masa Sfântului Altar au fost așezate moaștele Fericiților episcopi martiri Valeriu Traian Frențiu și Ioan Bălan. Masa Sfântului Altar a fost consacrată prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir și stropirea cu apă sfințită, de către Preasfinția Sa Dr. Virgil Bercea, Episcopul eparhial de Oradea, în prezența unui sobor de preoți și credincioși. În vremea aceasta, pe Scaunul Apostolic al Sfântului Petru din Roma se află urmașul său, Sfântul Părinte Papa Francisc. Prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale este Eminența Sa, Leonardo Cardinal Sandri. Nunțiu Apostolic în România este Excelența Sa, Înalt Preasfințitul Miguel Maury Buendia. Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolice și Mitropolit de Alba Iulia și Făgăraș este Preafericirea Sa, Lucian Cardinal Mureșan. Episcop al Eparhiei de Oradea este Preasfinția Sa Virgil Bercea, sub a cărui jurisdicție se află și Parohia Băița. Protopop greco-catolic de Beiuș este Pr. părinte Gheorghe Zorel Zima, iar paroh al Parohiei Băița este Pr. părinte Marcel Ioan Rostaș. Primar al orașului Nucet, de care aparține satul Băița, este Mircea Adrian Tuduce. Aducem laudă și mulțumiri Bunului și Milostivului Dumnezeu pentru toate binefacerile și îl rugăm să-și reverse binecuvântarea Sa peste toți cei care au fost alături de noi, cu gândul, cu rugăciunea și cu fapta, încurajându-ne și ajutându-ne în lucrarea noastră”.

 

Prima liturghie, în aer liber

După resfințirea bisericii, prima  Sfântă și Dumnezeiască Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Virgil, împreună cu un sobor de preoți, printre care părintele Gheorghe Zorel Zima, protopopul greco-catolic de Beiuș, în aer liber, pe scena special amenajată cu ocazia acestui eveniment, în vecinătatea lăcașului de cult. Cuvântul de învățătură, ținut de Preasfinția Sa Virgil Bercea, a fost unul plin de dragoste emanat dintr-o iubire fără margini pentru semeni, mai ales acum într-o perioadă critică pe care omenirea trebuie să o trăiască datorită pandemiei: „În numele Domnului suntem adunați, eu am cerut să nu vină foarte multă lume. Să nu vină nici preoți foarte mulți pentru că trăim niște vremuri cu totul speciale. Este adevărat că Dumnezeu ne ajută absolut întotdeauna, dar când este vorba de ce se întâmplă acuma, de această pandemie care ne-a năpădit pe toți și nici unul nu găsește scăpare, nu are importanță în ce parte a lumii suntem, trebuie să fim totuși atenți cu noi înșine și mai ales responsabili cu cei de lângă noi. Dar dincolo de asta dacă avem credință în Dumnezeu pe de o parte și să ne protejăm, pe de alta, credem cu adevărat că putem să trecem și peste această pandemie”, punctând aspectul că: „De-a lungul vieții noastre, pe marea vieții noi nu venim din nimic și avem niște rădăcini, ci mergem înainte pentru că din aceste rădăcini ne adăpăm, iar noi suntem brazii care se pot frânge, dar nu se îndoaie niciodată. Fiți drepți dragilor, ca brazii, aveți demnitate și credeți întotdeauna că în Domnul nimic rău nu vi se poate întâmpla”.

 

Momente festive

În această zi deosebită din viața „băițenilor”, Asociația  „Înv. Bortoș Costea Maria”, prin prezența președintelui, colonel în rezervă Nicolae Bortoș, a oferit o placă comemorativă dedicată Fericitului Valeriu Traian Frențiu, realizată de către Ludovic Zoltan Poncracz și dezvelită de PS. Dr. Virgil Bercea împreună cu primarul orașului Nucet, Mircea Tuduce. În semn de apreciere Preasfinția Sa Virgil Bercea a oferit crucea pectorală părintelui Ioan Marcel Rostaș, iar primarului Mircea Tuduce și președintelui Nicolae Bortoș, medalia vizitei Sfântului Părinte Papa Francisc în România. Din partea Asociației „Înv. Bortoș Costea Maria”, președintele a oferit o Diplomă prin care Preasfinția Sa Virgil Bercea, preotul paroh Marcel Rostaș și Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor, devin membri de onoare ai acestei asociații. La final, Ovidiu Lazăr, Paula Popa și Natalia Bendre au oferit un minispectacol cântând cântece religioase. Printre puținii participanți, așa cum au fost cerințele, am remarcat prezența primarului și a viceprimarului orașului Nucet, Mircea Adrian Tuduce și Andrei Nyeste. Trebuie specificat faptul că au fost luate toate măsurile de distanțare și protecție impuse de autorități.