O nouă activitate social-filantropică în Protopopiatul Tinca - 220 de copii pregătiți pentru școală
Începutul anului școlar a adus după sine, la fel ca în fiecare an, în cuprinsul Protopopiatului Ortodox Tinca, o nouă activitate social-filantropică, desfășurată în cadrul proiectului ,,Ajută un copil să meargă la școală”.
Proiectul implementat cu atâta abnegație în ultimii anii se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, iar în cadrul programului s-au înscris toate parohiile ortodoxe din cuprinsul Protopopiatului Tinca.
În acest an au fost ajutați un număr de 221 elevi, din toate ciclurile școlare, începând cu cei mai mici, de la grădiniță, și până la clasa a XII-a. Înainte de a începe cursurile noului an școlar, preoții parohi au identificat, fiecare în parohia pe care o păstorește, cazurile de familii nevoiașe care aveau nevoie de sprijin financiar, în vederea începerii noului an școlar în condițiile cele mai firești. Astfel că, ajutorul acordat în acest an s-a ridicat la frumoasa sumă de 47.950 lei, sumă ce a constat în achiziționarea de echipamente școlare și rechizite (cărți, caiete, ghiozdane, truse școlare specifice fiecărui ciclu gimnazial), dar și prin cumpărarea de îmbrăcăminte, în situațiile mai dificile. Pe lângă toate acestea, unele familii au fost ajutate și cu anumite sume de bani spre a le facilita achitarea unor cheltuieli viitoare ce țin de continuarea studiilor copiilor.
Suma alocată în acest an a fost cea mai mare de când a fost implementat acest proiect în cadrul protopopiatului, sumele alocate crescând de la an la an. Această realitate indică faptul că proiectul social se bucură de un real succes și, totodată, scoate în evidență faptul că toți factorii implicați au dat dovadă de o deplină conștiinciozitate în ducerea la împlinire a acestor activități.
„Cuvânt de mulțumire și prețuire aducem Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, pentru binecuvântarea implementării acestui proiect filantropic și pentru susținerea acordată. Suntem, de asemenea, recunoscători tuturor preoților și credincioșilor din cadrul Protopopiatului Tinca care s-au implicat într-un mod exemplar la împlinirea acestui deziderat, ce se vrea a fi deja un obicei în cadrul protopopiatului și care, anul acesta, a depășit chiar și așteptările celor implicați. Totodată, apreciem implicarea tuturor cadrelor didactice care au ajutat la identificarea elevilor cu o situație precară, dar și a celor care au obținut rezultate de excepție la scoală, în anul anterior”, a concluzionat Părintele Călin-Ovidiu Popa, protopopul Tincăi, la sfârșitul proiectului.
Pr. Andrei-Ionuț LAZA
Comentarii
Nu există nici un comentariu.