Pe parcursul anului şcolar 2017/ 2018, sub patronajul Fundaţiei Culturale de pe lângă Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Șincai”, zeci de copii, de diferite vârste, au participat, cu mare bucurie, la activitățile desfășurate în Orășelul Copiilor, în cadrul Taberei de zi „Ceata lui Pițigoi”.

 

„Programul taberei s-a derulat în fiecare zi de sâmbătă. Am reușit, astfel, să implementăm, conform proiectului, activităţi de educaţie şi formare a atitudinilor, a comportamentului individual și în colectivitate. La toate acestea se adăugă activităţi ocupaţionale și de dezvoltare a abilităților, activități de creaţie, educație sanitară, precum și numeroase momente cultural-artistice”, ne-a declarat Miorița Săteanu, coordonatoarea de proiect.

Activitatea de inițiere a copiilor în tainele jocului de șah s-a finalizat cu numeroase premii și distincții, obţinute de către aceștia la concursuri locale și judeţene, sub coordonarea profesorului Ioan Mile, maestru emerit.

De subliniat valoarea și importanța participării voluntarilor „cetăţeni activi la puterea a treia” în activităţile oferite şcolarilor şi preșcolarilor în zilele de sâmbăta ale anului şcolar 2017 - 2018.

„Activităţile s-au desfăşurat sub îndrumarea și coordonarea unui grup de cadre didactice, care au pregătit programe educative și au urmărit însuşirea unor abilităţi speciale”, a adăugat Miorița Săteanu.  

De asemenea, educatoarea Ecaterina Grecu, a creat, împreună cu „piţigoii”, imagini speciale, dedicate unor evenimente aniversare sau sărbători.

În mijlocul școlarilor și preșcolarilor s-au aflat cadrele didactice: prof. Angelica Șandor, prof. Viorica Dobran, Anima Vereș, Gabriela Susa, Adina Pășcuţ, Florica Platon și prof. Aura Mascaș, care au susținut diferite activităţi ocupaţionale, de creaţie și îndemânare, dând dovadă de un valoros bagaj de experiență în relaţiile educaţionale cu copii și fiind foarte apreciate de colaboratori.

La rândul lor, prof. psiholog dr. Alin Creţu și prof. psiholog Crina Creţu au derulat activităţi de psihodramă prin jocul de roluri, meloterapie și teatru de umbră, cucerind și captivând total interesul „pitigoilor”.

 Activităţile de educaţie şi formare a atitudinilor și a comportamentului individual și în colectivitate, precum și regulile de circulație au fost prezentate de către comisarul șef Ioana Indrieş, de la Comparimentul de analiză și prevenirea criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie a județului Bihor.  

Carmen Dinescu de la Direcţia de Sănătate Publică Bihor s-a aflat în mijlocul copiilor pentru a le oferi informații interesante despre sănătate şi prevenirea îmbolnăvirilor, iar prof. Doina Iliescu a regizat, a organizat și a asigurat recuzita necesară pentru momentele cultural-artistice organizate de sărbători.

De menționat că atât participarea elevilor în tabără, cât și activitățile cuprinse în program au fost gratuite. Mai mult, cadrele didactice și coordonatorii de proiect s-au oferit voluntar să desfăşoare activităţi în tabără, la solicitarea coordonatoarei de proiect, Miorița Săteanu.