Pas important pentru reabilitarea Spitalului de Psihiatrie Nucet - A fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a semnat joi, 19 octombrie, la sediul instituției, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a Spitalului de Psihiatrie Nucet.
Proiectul „Creșterea eficienței energetice și reabilitarea imobilelor Spitalului de Psihiatrie Nucet, Județul Bihor” prevede reabilitarea a cinci corpuri de clădire în care își desfășoară activitatea Spitalul de Psihiatrie Nucet și Unitatea de Asistență Medico-Socială de Psihiatrie Nucet.
Obiectivul principal al investiției este creșterea eficienței din punct de vedere energetic, prin diminuarea consumului anual de energie și îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Atingerea acestor obiective presupune reabilitarea anvelopei construcțiilor, înlocuirea instalațiilor termice, sanitare și de iluminat.
Proiectul va fi realizat de asocierea de firme Manelli Construcții Generale - lider, Manelli Impresa și Interactive Design. Valoarea contractului este de aproape 19 milioane de lei, iar durata de execuție este de 24 de luni.
Investiția este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență în urma contractului semnat anul acesta în luna ianuarie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.