Pelerinajul poetic, la a IX-a ediţie - „Pe Crişuri în sus”
În data de 26 septembrie, s-a desfăşurat cea de-a noua ediţie a Pelerinajului poetic „Pe Crişuri în sus”, acțiune inițiată de către membrii Cenaclului literar al Baroulu, la care au participat, în premieră, poeţii Lucian Scurtu, Ioan F. Pop, Viorel Boldiş, Dan Bulzan Borode, avocat Şerban Nicolae, notarul poet Aurel Măduţa, prof. Victor Albu, însoţiţi de scriitorul George Roca, din Australia, şi familia de avocaţi Balaci Paşcu şi Balaci Antiţa. Pentru că avocații sunt sarea și piperul libertății într-o țară, după cum spunea filosoful Petru Pandrea, a fost evocată puternica personalitate a avocatului unionist Barbu Ştefănescu Delavrancea, alături de alţi avocaţi precum Titu Maiorescu, Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Mihail Kogalniceanu, Ionel Teodoreanu, Radu Rosetti, George Papahagi, Păstorel Teodoreanu, Ionel Teodoreanu, Nicolae Steinhardt, Rodica Ojog Braşoveanu, Constantin Stere, Mircea Iuonescu Quintus, Ioan Maniu. Nicolae Iorga scria că evocările nu învie morţii, dar ele scot, din colţul lor de nemurire, chipurile mari ale trecutului şi le aduc înaintea atâtora care până atunci nu ştiau despre acei oameni sau îi uitaseră. Autorul trilogiei dramatice binecunoscute în literatura noastră (Apus de soare, Viforul şi Luceafărul), Barbu Ştefănescu Delavrancea, a avut marea sa dramă personală, întrucât a avut nenorocul să moară chiar de 1 mai 1918, înainte să vadă împlinirea marelui ideal al unirii românilor pentru care a militat o viaţă întreagă. Avocatul dramaturg a susţinut peste tot ideea unirii cu Antanta (Franţa, Anglia, Rusia, Italia, Serbia) şi nu cu Puterile Centrale (Imperiul german şi Imperiul austro-ungar), obişnuind să spună: Eu nu înţeleg România fără Franţa, Franţa fără Luvru şi Luvru fără «Gioconda». Mai târziu, când a fost ministru al lucrărilor publice în guvernul conservator - junimist din ianuarie 1912 al lui Petre P. Carp, Delavrancea voia o Românie modernă, puternică, în plin progres şi a pledat pentru dezvoltarea noului port Constanţa, cât şi pentru irigarea Bărăganului cu apa Dunării, a susţinut ideea navigabilităţii Oltului şi legarea Bucureştilor la Dunăre şi... la Marea Neagră.
Avocatul B. Șt. Delavrancea a fost apărătorul lui I. L. Caragiale în procesul de calomnie intentat de către acesta lui A.C. Caion. Ştefănescu Delavrancea, a câştigat procesul, iar Curtea l-a condamnat pe Caion la trei luni de închisoare corecţională şi la 500 de lei amendă penală, precum şi la 10.000 lei despăgubiri.
La bustul lui Iosif Vulcan din Holod
După depunerea coroanelor de flori la bustul avocatului unionist dramaturg Barbu Ștefănescu Delavrancea, întregul grup de scriitori şi avocaţi s-a deplasat la bustul naşului poetic al lui Eminescu din Holod, Iosif Vulcan, omul providential, care, în martie 1866, scria următoarele rânduri: Cu bucurie deschidem coloanele foii noastre acestui june de numai l6 ani, care, cu primele sale încercări, trimise nouă, ne-a surprins plăcut… Invitat la cuvânt, scriitorul Ioan F. Pop, fost custode al Muzeului memorial Iosif Vulcan din Oradea, care a enumerat importanţa animatorului cultural în Transilvania prin înfiinţarea revistei Familia, a debutării poetului Mihai Eminescu în revista de la Pesta, a apărării limbii şi culturii române în fostul Imperiu austro-ungar. Însăşi denumirea de FAMILIA, dată revistei sale, a sugerat unirea tuturor românilor într-o singură familie a întregului Neam Românesc. La moartea sa, animatorul cultural Iosif Vulcan a lăsat o donaţie generoasă de 28.000 florini pentru elevii săraci de la liceul Samuil Vulcan din Beiuş. Aşa a ştiut el să sprijine şi pe mai departe instrucţiunea şi cultura tinerilor de aici din Bihor...
La Beiuș, pelerinii au depus o jerbă de flori la bustul poetului Gheorghe Pituţ despre creaţia căruia a vorbit poetul Paşcu Balaci, care îl vizita pe poetul bihorean la redacţia revistei Viaţa Românească. Vorbitorul a regretat trecerea la cele veşnice a poetului în anul 1991, la numai 51 de ani, dar a amintit faptul că soţia sa, Valentina Pituţ, s-a îngrijit de apariţia unei antologii de poezie la Editura Academiei, iar poeta Maria Vaida, din Drăgăneşti, şi-a luat doctoratul la Cluj-Napoca, scriind despre poezia scriitorului născut la Sălişte de Beiuş. La bustul poetului naţional Mihai Eminescu, ridicat pe spesele notarului Iosif Tocoian, s-a depus o coroană de flori din partea familiei de avocaţi Balaci şi s-au recitat versuri din creaţia eminesciană din partea scriitorului George Roca, din Australia, s-au cântat cântecele „O, rămâi”, „Seara pe deal”, „Pe lîngă plopii fără soţ”, iar notarul Iosif Tocoian şi prof. de muzică Remus Lazea au distribuit fiecărui participant câte un exemplar din revista Asociaţiei de cultură Lioara, intitulată Cadenţe. În continuare, grupul s-a deplasat la bustul scriitorului Viorel Horj, din Drăgăneşti, unde a fost depusă o jerbă de flori şi s-a evocat personalitatea poetului.
Pelerinii au urcat apoi spre Ştei, unde au depus o coroană de flori la bustul folcloristului Miron Pompiliu, omagiat de Primărie şi Consiliul Local în cadrul generos al Zilei Şteiului. Se ştie că din colecţia de doine şi cântece populare a lui Miron Pompiliu, culese din zona Şteiului şi Beiuşului, s-a inspirat poetul Mihai Eminescu atunci cand a scris Ce te legeni, codrule, pornind de la doina populară Ce te legeni, bradule…, culeasă de Miron Pompiliu.
În continuare, pelerinii au fost invitați de către primarul Șteiului, ing. Ioan Balaj, să participe la manifestările prilejuite de Zilele orașului Ștei, iar după ceremoniile de acordare a titlului de cetățean de onoare mai multor oameni de vază din Stei și de cinstire a cuplurilor care au serbat 50 de ani de căsnicie, a avut loc lansarea celei de-a cincea cărţi de sonete dedicate oraşului, autor avocat dr. Paşcu Balaci, carte intitulată Cu viaţa pe uraniu călcând - Ştei, 70 de ani în 70 de sonete, Editura Aureo, Oradea, 2026. Acest volum continuă seria de cărţi dedicate Şteiului şi anume Scrisorile secrete ale tovarăşului Ivan din Ştei către iubita sa din Moscova, Cartea de uraniu, Zbor clandestin al unui rus îndrăgostit de la Ştei la Moscova şi retur şi Scrisorile frumoasei şi neblânzitei Liudmila Zenaida Groznîilanskaya din Moscova către răbduriul ei iubit Ivan Ivanovici Ivanov din Ştei. Recenta apariţie editorială descrie prin arta sonetului momentele descoperirii aflorimentului de uraniu în ultima zi de lucru a lunii aprilie 1949 pe Valea Plaiului în amonte de satul Băiţa, despre destinul satului Ştei devenit oraş prin Decretul nr. 12/10 ianuarie 1956, devenit apoi oraş Dr. Petru Groza, în 16 ianuarie 1958, satul dotat cu ministru care raporta la Bucureşti despre exploatarea zăcămintelor de uraniu şi înzestrat cu aeroport pentru avioanele Antonov 2 care transportau eşantioanele de uraniu pur spre Moscova.
Un omagiu a adus autorul minerilor din minele de la Băiţa Plai prin sonetul următor: Sfinţii mineri iradiaţi în palme/ Ce dusu-şi-au viaţa sub pământ/ Zilnic prefigurând al lor mormânt/ Nu-i zugrăvesc picturi, icoane calme,/ Ci simple cruci de lemn pe nişte doalme/ Bătute de ninsoare şi de vânt./Sfânt este Domnul Dumnezeu, sfânt, sfânt/ Că le-a iertat teribile sudalme/ Când galeria se surpa pe ei/Şi apa cu noroi venea-n torente.../ Ar trebui s-avem aici în Ştei/ Grup statuar cu-a lor echipamente,/Acestui soi de vajnici, aprigi zei/ Pe-ale uraniului dur aflorimente.
De la Ştei, întregul grup s-a deplasat la Vaşcău, locul naşterii poetului Alexandru Andriţoiu. Din păcate, casa acestuia s-a autodărâmat, strada cu grădina poetului poartă numele poetului, există şi o placă de marmură care indică locul naşterii şi unde grupul de scriitori a depus jerba de flori şi a aprins o lumânare specială adusă de la Sfântul Mormânt de la Ierusalim, ca şi la celelalte busturi de scriitori bihoreni. Poetul Dan Bulzan Borode, debutat de Andriţoiu în revista Familia, a depănat amintiri cu poetul, arătând că în data de 16 decembrie 1989 se afla la casa poetului de pe strada Paris din Bucureşti, cumpărată de poet cu suma primită de pe prima sa carte intitulată „În Ţara Moţilor se face ziuă”, ESPLA, l953, Bucureşti. Poetul Paşcu Balaci a relevat faptul că Andriţoiu era un maestru al rimelor rare, precum Podgoria/Horia, spuma-i/numai, minei/cinei, ascute-le/ ciutele, flancul/Iancul, suita/suit-a, precum şi catrenul bine ştiut din creaţia acestui mare poet care a condus revista Familia între 1965/1990: I-a promis unei amante/ C-o va ţine-n briliante/ Şi-n parfum de mosc o va/ Îmbăia la Moscova.
De la Vaşcău, scriitorii s-au deplasat la Nucet, la casa de cultură Ioan Davideanu, unde au constatat cu neplăcere şi surprindere că a dispărut numele poetului de pe faţada casei de cultură, dar au aflat că imobilul s-a renovat şi că va reapărea numele poetului care și-a petrecut o mare parte a vieţii sale la Nucet. Avocat Balaci Antiţa a recitat poezia Sania din creaţia acestui poet, care a semnat în primul număr din FAMILIA anului 1965: Într-o sanie trasă de câini/ Eu, cu pieptul sub mâini/ Peste mâini o scândură, apoi o cruce/ Negrul vieţii în albul morţii se duce/ Doamnelor, domnilor, salutare/ Doamna mea, am murit mi se pare/ Am dat de un dat, sunt în plasă/ Într-o sanie împinsă sau trasă.
În loc de concluzii…
Pelerinajul poetic „Pe Crişuri în sus” din acest an a ajuns la cea de–a IX-a ediție, care a coincis cu sărbătorirea oraşului Stei, ajuns la deja venerabila vârstă de 70 de ani, iar primarul Șteiului, dl. ing. Iulian Blaj, ne-a adresat invitaţia de a organiza sezători literare în urbea folcloristului Miron Pompiliu, ale cărui rămăşite au fost aduse anul trecut de la Cimitirul Eternitatea din Iași la bisericuța din Ștei, unde slujeşte inimosul părinte Adrian Suciu.
Ne vom strădui să onorăm invitația acestui extraordinar primar care a dezvoltat Șteiul la un nivel de neînchipuit. Vor fi invitați în edițiile viitoare, avocații cu aptitudini literare, dar și scriitorii și acei membri ai Cenaclului care nu au mai fost niciodată în periplul nostru literar… Nu în ultimul rand, vor fi invitați in integrum, redactorii revistei Familia, pentru a cinsti împreună personalitatea plurivalentă a lui Iosif Vulcan, creatorul acestei mari și onorabile reviste… Dar, până la anul viitor , va mai curge multă apă pe Cele Trei Crișuri spre izvoarele cărora ne îndreptăm noi în fiecare vară… Să ne dea Bunul Dumnezeu sănătate și putere să continuăm… Binecuvântat să fie oraşul Ștei, un loc unde istoria literară se împletește cu istoria exploatării uraniului…



Comentarii
Nu există nici un comentariu.