Pentru prevenirea inundațiilor - Consolidări vegetative în Bihor și Sălaj
În această perioadă, angajați din cadrul Sistemului Hidrotehnic Barcău realizează consilidări vegetative în mai multe puncte critice de pe râul Barcău și Valea Inot.
Cu ajutorul acestor lucrări, se reduce riscul de inundații în zona localităților Viișoara (Bihor) și Valcău de Jos (Sălaj). Până în prezent, în localitățile amintite, echipa Administrației Bazinale de Apă (ABA) Crișuri a realizat consilidări vegetative pe o lungime de 80 de metri, urmând ca acțiunea să se finalizeze în această săptămână.
O consolidare vegetativă este o lucrare prietenoasă cu mediul, deoarece se realizează din materiale locale, cum ar fi: fascine (împletituri) din nuiele, pari din lemn, pământ sau piatră. Consolidarea are ca scop limitarea eroziunii de mal și asigurarea stabilității acestuia la acțiunea distructivă a apei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.