Consiliul Judeţean Bihor a lansat ieri, 28 decembrie, procedura de licitație pentru construirea unui nou pod în localitatea Nimăești, pe drumul județean DJ 764H.

„Se propune execuția unui pod transversal nou, cu o lungime de 12 metri peste Valea Beiușele, în locul podului existent cu lungimea de 8 metri. Podul existent a fost construit în anii 1970 și nu mai corespunde normativelor, fiind un pod cu suprastructură din 5 grinzi metalice cu podina de lemn. Cel nou va fi din beton armat cu suprastructură din grinzi precomprimate Eurocode tip T. De asemenea, se urmărește asigurarea scurgerii apelor și protejarea drumului județean DJ 764 H, a proprietăților adiacente la inundații și modernizarea infrastructurii rutiere pentru asigurarea circulației în condiții de siguranță”, precizează CJ Bihor.

Potrivit anunțului publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), valoarea estimată a lucrărilor este 1.979.939,05 lei, fără TVA. Termenul de depunere a ofertelor a fost stabilit pe 19 ianuarie 2022.