La Grădinița cu Program Normal nr.1 Petrileni, structură a Școlii Gimnaziale nr.1 Rieni, preșcolarii, sub coordonarea educatoarelor Marcela Terme și Ramona Țigan, au pregătit, și oferit, un concert de colinde dedicat întâlnirii cu… Moș Crăciun, care a sosit cu tolba plină de cadouri.

Pentru o oră, sala de grupă a devenit sala de spectacol la Grădinița cu Program Normal nr.1 Petrileni – structură a Școlii Gimnaziale nr.1 Rieni, a cărei directoare este prof. Liliana Balint – deoarece micii preșcolari, echipați în haine de sărbătoare, și-au așteptat spectatorii – părinți, bunici, rude, dar și mulți prieteni – pentru a trăi alături de ei clipe de reală sărbătoare la întâlnirea cu Moș Crăciun. Așadar, joi, 22 decembrie, preșcolarii din Petrileni, în ciuda vârstei lor fragede, au reușit, după o muncă asiduă a celor două educatoare, să pună în valoare tradițiile românești din perioada ce precede praznicul Nașterii Domnului, dar și să recite câteva poezii adresate Moșului care a fost personajul principal al unei zile care va rămâne întipărită pentru totdeauna în mintea celor 28 de preșcolari – Laza David, Mihailovici Anastasia, Pașca Anisia, Jurcă Isai, Mechereș Maria, Bara Luca, Danciu Tudor, Moza Giulia, Moza Patricia, Chinde Roberta, Pele Amina, Sala Luca, Popa Ștefania, Chindea Tudor, Jurcă Damaris, Popfalvai Selena, Coș Victor, Fuciu Kevin, Merce Denis, File Nicoleta, Berce Denisa, Nastor Casian, Berce Ianis, Pașca Antonia, Bodea Iustin, Zdrîncă Ana, Iacob Vanesa, Mihuța Amaris – care au reușit să primească nenumărate aplauze pentru prestația lor, una minunată. Sigur, au fost câțiva „prichindei”, puțini totuși, care nu au acceptat sub nici o formă să fie aproape de Moș Crăciun, dar și câțiva curajoși, cum ar fi Victor Coș, care l-a și invitat pe Moș Crăciun la el acasă. În schimb, în momentul când cei mici au început să danseze, Moș Crăciun s-a „strecurat” printre ei, iar aceștia, prinși în dans, au fost foarte bucuroși de prezența lui în mijlocul lor, făcând mare veselie, una care a caracterizat, de altfel, tot acest, practic, spectacol deosebit. Momentul mult așteptat de toți preșcolarii din Petrileni a fost unul trăit la intensitate maximă, când, din tolba plină, Moșul a dăruit fiecăruia o pungă plină cu bunătăți. „Am încercat, și sper că am reușit, ca prin acest concert de colinde, „În așteptarea lui Moș Crăciun”, să angrenăm toți preșcolarii noștri, și să le oferim o zi aparte din viața lor. Mulțumesc pe această cale tutor părinților pentru implicarea și colaborarea de care au dat dovadă în organizarea unei zile cu adevărat specială pentru copiii grădiniței noastre”, a afirmat, pentru CRIȘANA, educatoarea Marcela Terme, pe chipul căreia se putea citi satisfacția datoriei împlinite.