În cadrul unei acțiuni derulate la sfârșitul săptămânii trecute, salvatorii Secției de Pompieri din Beiuş au arătat că sunt parte integrantă din comunitatea în slujba căreia se află, și că grija față de semeni nu reprezintă doar o atribuție profesională, ci și o datorie morală.

Astfel, vineri, 7 februarie a.c., pompierii militari beiușeni s-au alăturat demersului caritabil inițiat la nivelul comunității, participând la spectacolul intitulat “Reconstruim împreună”, organizat la sediul Primăriei Beiuș, în cadrul căruia au „intervenit” pentru ajutorarea a două familii ale căror locuințe au fost afectate de un incendiu violent. Incendiul s-a produs în seara zilei de miercuri, 15 ianuarie, și timp de aproximativ 1 oră și 30 de minute, echipajele de pompieri militari ale Secției Beiuș au acționat cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea acestuia, flăcările manifestându-se violent la două locuințe situate pe strada Habitat din localitate. În pofida eforturilor depuse de pompieri (operațiunea fiind îngreunată pe de-o parte, de particularitățile celor două imobile, construite pe structură ușoară - lemn și de rafalele de vânt, care au favorizat dezvoltarea rapidă și violentă a arderii şi degajarea unei cantităţi mari de gaze şi fum, iar pe de altă parte, de faptul că hidranții din zonă nu erau funcționali, pompierii asigurând continuitatea refulării apei dintr-o piscină situată în apropiere și prin alimentarea autospecialelor în sistem navetă, din Râul Valea Nimăiești și de la un hidrant din curtea subunității), cele două locuințe au fost deteriorate. Astfel, neputând trece indiferenți pe lângă drama acestor familii, pompierii militari din cadrul Secției Beiuș au răspuns cu toată deschiderea și implicarea, apelului lansat la nivelul comunității beiușene și, punând  „mână de la mână”, le-au  sprijinit financiar în vederea refacerii celor două case.