Sâmbătă, 28 septembrie, la Beiuș, a avut loc o întâlnire emoționantă a promoției 1966 a Liceului Pedagogic „Iosif Vulcan”, Oradea, la aniversarea a 53 de ani de la absolvire.

Doamnele învățătoare, acum „cu tâmplele ninse”, au trăit la maximum bucuria de a fi alături de venerabilul diriginte, prof. Boris Belicciu, și de dna prof. Hortensia Belicciu care, la 95 de ani, demonstrează că, într-adevăr, ,,vârsta e doar un număr”, atunci când sufletul este tânăr.

Cele 17 absolvente prezente au depănat amintiri, au împărtășit din experiențele vesele și triste trăite de la ultima întâlnire (pentru câteva doamne, revederea cu colegele s-a petrecut pentru prima dată după 53 de ani) și și-au unit din nou glasurile, intonând cu emoție cântecul emblematic „Învățătorul”: ... „Și când într-o toamnă,/ Cu tâmplele ninse,/De școala lui dragă se va despărți,/În sat va rămâne/ Și toată viața,/Copiii spre școală cu drag îi va-nsoți”...

Redăm mai jos cuvintele emoționante rostite de domnul profesor Boris Belicciu, la întâlnirea cu „fetele dragi”:

„Stimate doamne,

          Puterea de a organiza o întâlnire de acest gen a fost dată de bucuria și plăcerea de a vă întâlni, peste ani, foste colege, pentru a face să sune clopoțelul amintirilor. Vorba-ceea: Amintirile din tinerețe nu dispar și, totodată, apar și renasc vechile prietenii. În cadrul creat de întâlnirea noastră, mărturisirile, făcute cu sinceritate, pot acum să nască o nouă fază și astfel momentul acesta este trăit cu adevărat, cu bucurie și nostalgie. În acest context, vă doresc din tot sufletul vieți împlinite și, trecând peste tot ceea ce părea mai puțin plăcut cu mulți ani în urmă, să cinstim cum se cuvine aceste momente unice. Bucurați-vă din plin de tot ce se poate zări în această zi, un viitor plin de steluțele unor trăiri, pe măsura dorințelor voastre, majorată cu energia generată de această minunată întâlnire de suflet, pentru care vă mulțumesc”.