Pasionații de aventură pe două roți sunt invitați la o tură de cicloturism pe un traseu cu o lungime de aproape 40 de kilometri în destinația de ecoturism Pădurea Craiului.

Evenimentul este programat pentru sâmbătă, 15 iunie, startul urmând să se dea din fața Peșterii Unguru Mare din Șuncuiuș, în jurul orei 9.30.

Pe parcursul zilei, vor fi vizitate mai multe obiective turistice, iar traseul propus de Agenția de Management al Destinației Bihor și Discover Bihor are următorul itinerariu: Peștera Unguru Mare - Șuncuiuș - Izbucul Izbândiș - Zece Hotare - Peștera Bătrânului - Tomnatic - Birtin - Vadu Crișului.

„Este un traseu relativ greu, cu urcări abrupte și susținute și coborâri dificile. Necesită condiție fizică bună și biciclete de tip mountain bike, bine echipate”, anunță organizatorii evenimentului.

Cu trenul sau cu mașina

Startul se va da sâmbătă, 15 iunie, din fața Peșterii Unguru Mare, Șuncuiuș, în jurul orei 9.30. Pentru a ajunge în localitatea Șuncuiuș, este recomandat să se circule cu trenul sau cu mașinile personale.

Compania feroviară Interregional Călători are posibilitatea să faciliteze transportul bicicletelor într-un mod civilizat. Automotorul care pleacă sâmbătă, din Gara Oradea, la ora 7.12, cu sosire în Gara Șuncuiuș, la ora 8.09, este prevăzut cu suporturi de bicicletă, montați de așa manieră încât să nu încurce alți călători. „Pentru a vă asigura un loc în acest tren, vă recomandăm să sunați din timp la numărul de telefon 0744-600.941 - Cristian Pușcău, după care să vă achiziționați biletele de călătorie, dus-întors, înainte de data de 14 iunie. Aceeași companie are programată ora de întoarcere din Halta Vadu Crișului, la ora 20.23, sosire Gara Oradea - 21.33”, menționează organizatorii. Al doilea tren care pleacă spre Șuncuiuș este al companiei CFR și pornește din Oradea, la ora 7.33, cu sosire în Gara Șuncuiuș, la ora 8.50. Aceeași companie are tren de întoarcere din Halta Vadu Crișului, la ora 19.13, cu sosire în Oradea, la ora 20.40. Pădurea Craiului este una dintre cele mai accesibile destinații turistice din județul Bihor. Localitatea Șuncuiuș este situată în Defileul Crișului Repede și atrage anual mii de turiști pasionați de ecoturism și activități de aventură. Peștera Unguru Mare face parte din rețeaua de peșteri amenajate din Pădurea Craiului unde accesul este relativ ușor. În zona portalului, alături de un număr foarte mare de piese din bronz au mai fost descoperite aproximativ 60 de alte piese, precum și urme de locuire. Durata unei vizite ghidate este de aproape o oră. La începutul urcării spre Zece Hotare, va fi o oprire în apropierea Izbucului Izbândiș. Considerat de speologi și cercetători un fenomen natural „cu cele mai mari debite din Munții Pădurea Craiului”, ceea ce presupune că toată această apă provine dintr-un sistem carstic pe măsură. În satul Zece Hotare, se va face un popas într-o gospodărie unde se va lua prânzul.

Portalul Peşterii Bătrânului

Unul din obiectivele vizitate duce spre o lume subterană bogată în formațiuni carstice. Aflată în satul Zece Hotare, din comuna Şuncuiuş, peştera are o dezvoltare de 1.633 de metri. Aventura începe cu un rapel de opt metri, iar printre punctele ei de atracţie se numără o stalagmită ce are patru metri diametru şi Sala Statuilor, locul unde nenumăraţi vizitatori au lăsat, modelat în lut, un semn al trecerii lor. Această cavernă poate fi vizitată doar în regim speoturistic pe o distanță de 1.200 de metri, iar durata vizitei, de trei-patru ore.

Pe teritoriul comunei Vadu Crișului, turiștii sunt atrași de o altă peșteră amenajată - Peștera Vadu Crișului, la care se poate ajunge pe o potecă tematică marcată cu punct albastru. Pe pereții abrupți ai defileului Crișului Repede sunt amenajate două trasee de via ferrata spectaculoase - Peretele Zânelor și Casa Zmeului, ultimul recomandat cățărătorilor cu experiență. Oricare dintre ele poate fi parcurs doar cu echipament de protecție și însoțit de un ghid.

Cicloturism responsabil

Este necesar ca toți turiștii să poarte în timpul deplasării cască de protecție omologată, vestă reflectorizantă, și să transporte pe bicicletă numai copii de până la șapte ani, numai dacă vehiculul are montat în față sau în spate un suport special. Bicicleta trebuie să fie echipată în față cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare. Participanții sunt rugați să traverseze drumurile publice numai pe treceri de pietoni, pe lângă bicicletă și să se deplaseze pe drumurile publice numai unul în spatele celuilalt. De asemenea, participanților li se recomandă să aibă la ei un kit individual de reparații în caz de nevoie.

Activitatea face parte din proiectul „Creating and Developing a Crossborder Polycentric Network for Training and Support to Increase the Quality of Tourist and Handcraft Cross-Border Services in the Counties of Bihor and Hajdu-Bihar”, finanțat cu suma de 2.718.106 euro, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră INTERREG V-A România-Ungaria 2014-2020, și implementat de către Agenția de Management al Destinației Bihor, în calitate de lider de proiect.