La Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei s-a pus, săptămâna trecută, în prezența a numeroși credincioși, piatra de temelie pentru viitoarea biserică care va avea hramurile „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina”.

 

„Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu harul Sfântului Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită, în anul 2017 s-a început ridicarea bisericii cu hramurile „Acoperământul Maicii Domunului” și „Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina” de la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei. Rânduiala punerii pietrei de temelie s-a săvârșit, cu binecuvântarea Preasfințitul Părinte Sofronie, episcopul Oradiei, de către Preacucernicul Părinte Marian Vasile Popa, protopopul Beiușului, Seghiștei și Șteiului, delegat chiriarhal, înconjurat de un sobor de preoți, după regula canonică a Bisericii Ortodoxe Apostolice și Ecumenice de Răsărit, prin stropirea cu apă sfințită și ungerea cu untdelemn sfințit a pietei de temelie, precum și înfigerea Sfintei Cruci în locul în care va fi masa Sfântului Altar, în prezența unui mare număr de credincioși, în anul lui Hristos 2017, luna iunie, ziua întâi. În timpul arhipăstoririi Prefericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, președinte al României fiind domnul Klaus Werner Iohanis, în zilele arhipăstoririi Înaltpresfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a Preasfințitului Părinte Sofronie, episcopul Oradiei, sub păstorirea Preacucernicului Părinte Nicolae Rusu, preot de caritate la Capela Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei”, acestea au fost câteva din cuvintele așternute pe hrisovul ce a fost îngropat alături de piatra de temelie a viitoarei biserici care se va construi la Ștei. Sfânta Liturghie a fost sâvârșită de Precucernicul Părinte Nicolae Rusu, preot de caritate la Capela Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei, împreună cu Preacuviosul Părinte Arhim. Mihail Tărău, starețul Sfintei Mănăstiri Izbuc și Preacucernicul Părinte Mrian Vasile Popa, Protopopul Beiușului, Seghiștei și Șteiului. La acest moment deosebit, managerul spitalului, Ciprian Florin Luca, a urat bun venit tuturor celor prezenți, printre care am remarcat prezența autorităților locale reprezentate de ing. Iulian Balaj și câțiva consilieri locali, precum și a numeroși oameni din mediul de afaceri din Depresiunea Beiușului, alături de foarte mulți credincioși, care au dorit să fie alături atât de cadrele medicale care își desfășoară activitatea aici, cât și alături de pacienții acestui spital. Acest eveniment din urbea de la poalele Munților Apuseni a fost punctat într-un mod foarte solemn prin alocuțiunile primarului Iulian Balaj și a managerului spitalului, Ciprian Florin Luca,  precum și a Protopopului Marian Vasile Popa. Proiectantul acestei biserici este Mihaela Sanda și va fi în stil brâncovenesc ca Mănăstirea Horezu, din cărămidă și structură metalică, iar cupola, în opt colțuri, va fi din cupru. „Bunul Dumnezeu a rânduit ca să aducă sfințenia într-un loc special și o lume aparte față de o lume a discernământului pentru a înnobila societatea, pe pacienți în duhul bisericii și a-i împărtăși cu sângele lui Hristos. Pentru că nu suntem la mică distanță, nici la mare distanță de ei, pentru că pe noi ne înnobilează că suntem oameni și creația unui singur creator”, a spus părintele Nicolae Rusu, care de șapte ani este preot de caritate la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei, plin de satisfacție pentru că după mulți ani proiectul acestui lăcaș de cult a început să prindă viață.