Sărbătoare câmpenească - „Fiii satului Șuștiu”, două zile de vis
Momente de adevărată sărbătoare și bună dispoziție a reușit să ofere Parohia Ortodoxă Șuștiu, prin organizarea unei sărbători câmpenești, împreună cu enoriașii comunității, sugestiv intitulată „Fiii satului Șuștiu”, eveniment ajuns la a doua ediție.
La poalele Munților Apuseni au fost din nou zile de sărbătoare, deoarece Parohia Ortodoxă Română Șuștiu, a cărui paroh este preotul Călin-Daniel Pădurean, a organizat două zile de vis pentru locuitorii acestor minunate meleaguri.
Sărbătoarea copiilor
Sub genericul „Tineri Ortodocși în Țara Beiușului”, pentru copii a fost organizată o zi specială, sâmbătă, 15 iunie, când, la hotarul dintre satele Șuștiu și Briheni, aparținătoare comunei Lunca, au fost organizate competiții sportive: cross, concurs de biciclete, fotbal, volei, dar și jocuri aplicative, cum ar fi: alergat în sac, tras de frânghie, ștafetă, aruncare cu mingea de oină etc., în care primele trei locuri au fost premiate. Toți cei prezenți au avut parte de surprize plăcute, putându-se bucura de tobogan gonflabil, înghețată și picturi pe față, toate în mod gratuit.
Momente înălțătoare, dar și distracție
Evenimetul de duminică a debutat la Biserica „SF. Arh. Mihail și Gavril” Șuștiu prin Slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie, ținută de părintele paroh Călin-Daniel Pădurean, după care a avut loc Taina Sfântului Maslu. Terenul sintetic de sport din centrul satului Șuștiu a fost luat cu asalt, începând cu ora 13.30, când a avut loc un meci de fotbal între tinerii și adulții satului, în care cei „mici” s-au dovedit a fi mai... mari, câștigând cu 8-2. Pe scena special amenajată cu această ocazie au cântat, de la ora 14.30, Daniela Rada, Surorile Tomele, Iuliana Tătar, Lia Bereș, Elena Șerb, Andra Sabău, Ansamblul „Doina Șteiului”, Mihai Gheban, Maria Chira și Kira Band. Distracția și voia bună au fost la ele acasă, datorită unui spectacol deosebit de reușit, prezentat de Daniela Rada, iar tarabele - pline cu specialități culinare, în care au excelat renumitele plăcinte din zonă - au fost bine garnisite, spre satisfacția consumatorilor. Această a doua ediție, ca prima, de altfel, a avut un sprijin consistent din partea localnicului Dorin Boca, un om de o calitate excepțională, care s-a dovedit a fi, de-a lungul anilor, prezent în toate activitățile derulate, dar și dând dovadă de un suflet de adevărat creștin prin sprijinul acordat multor familii nevoiașe. Indiscutabil, calitățile de lider a lui Dorin Boca au cântărit decisiv la alegerile din 9 iunie, când, prin votul exprimat, Dorin Boca a fost ales pentru funcția de primar pentru perioada următorilor patru ani. Cu siguranță, în viitor, „fața” comunei Lunca va fi supusă multor „cosmetizări” prin care locuitorii comunei să aibă un nivel mai ridicat de trai, unul la standarde europene, așa cum a promis în campania electorală proaspătul primar ales, care, categoric, se va ține de cuvânt. Seara a apărut pe furiș, însă acordurile muzicale au făcut ca cei prezenți să încingă o adevărată horă, una a frăției, în care s-au prins și mulți fii ai satului reveniți acasă pentru această superbă sărbătoare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.