În ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Bihor din acest an a fost aprobat regulamentul privind întreţinerea rigolelor şi şanţurilor de pe drumurile publice din judeţ în perioada primăvară-toamnă. De asemenea, a fost votat proiectul cadru de hotărâre prin care primăriile pot supraimpozita cu 500% terenurile neîntreţinute de la frontul stradal.

Regulamentul privind întreţinerea şanţurilor şi rigolelor a fost adoptat cu voturile consilierilor liberali şi a doi social-democraţi, UDMR votând împotrivă, iar ceilalţi patru social-democraţi abţinându-se. Consilierul UDMR Lorant Borsi a contestat faptul că regulamentul prevede sancţionarea primăriilor care nu realizează cel puţin trei cosiri pe an (mai, iulie şi septembrie), susţinând că administraţiile locale nu sunt în relaţie de subordonare cu CJ. Felix Cozma (PSD) a remarcat faptul că, practic, CJ se substituie Prefecturii Bihor care „e mai îndreptăţită decât noi” să gestioneze această problemă. Preşedintele CJ, Ilie Bolojan, a replicat că administraţia judeţeană are dreptul legal să vină cu prevederi care privesc judeţul, iar prin acest proiect se stabilesc standarde pentru întreţinerea rigolelor şi şanţurilor „altfel rămâne cum e acum”. „Dacă stabilim standarde şi nu aplicăm sancţiuni nu am făcut nimic”, a mai menţionat Bolojan. În privinţa priectului cadru prin care primăriile pot supraimpozita terenurile neîntreţinute de la marginile drumurilor publice, Ilie Bolojan a precizat că măsura ar urma să fie aplicată începând din anul 2022. Până atunci, primăriile ar trebui să trimită notificări proprietarilor de terenuri pentru a le curăţa şi lucra, iar la sfârşitul anului 2021 să trimită deciziile de impozitare majorată de cinci ori pentru cei care nu s-au conformat. Decizia privind adoptarea acestor hotărâri este a consiliilor locale, CJ punându-le la dispoziţie doar modelul de hotărâre. Proiectul a fost aprobat cu votul consilierilor PNL şi UDMR, PSD votând împotrivă.

La finalul şedinţei, liberalul Kiss Janos a anunţat că renunţă la mandatul de consilier judeţean, optând pentru mandatul de deputat obţinut în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie.