Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, s-a aflat, marți, în vizită de lucru la Oradea. Însoţit de primarul Florin Birta, acesta a vizitat Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, unitate de învățământ ce a fost supusă unor ample lucrări de reabilitare.

În cadrul întâlnirii, au avut loc discuții cu privire la dotarea atelierelor şi laboratoarelor cu infrastructură educaţională specifică, modernă, pentru formarea unor deprinderi practice, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit unui comunicat transmis de biroul de presă al Primăriei Oradea, ministrul Cîmpeanu s-a arătat plăcut impresionat de dotările unității de învățământ și de modul prin care se dorește menținerea, dar și creșterea numărului de elevi înscriși în învățământul dual, prin oferirea unui proces educațional la standarde europene. Valoarea lucrărilor de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” este de 4.960.831,72 lei, fără TVA, acestea fiind executate de către SC Constructorul Sălard SRL, în cadrul proiectului: „Reabilitarea infrastructurii educaţionale pentru învățământul profesional și tehnic și învățarea pe tot parcursul vieții în cadrul: Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, str. Poieniţei nr. 25, municipiul Oradea, jud. Bihor". „Municipalitatea este interesată să continue investițiile în unitățile de învățământ, iar în ce privește învățământul dual avem o bună colaborare între primărie, școală și părinți. Firmele sunt parte din susținerea acestui sistem și sunt interesate când văd că lucrurile funcționează. Continuăm să asigurăm o masă caldă, în fiecare zi, atât elevilor care vin din județ, cât și celor din Oradea, încercând astfel să sprijinim cât mai mult învățământul dual”, a punctat primarul Florin Birta. La Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” a fost executate lucrări de reabilitare a infrastructurii educaționale, pentru 6 corpuri de clădire, urmând să fie dotate corespunzător trei ateliere, necesare desfășurării activităților specifice învățământului profesional și tehnic. S-au realizat mai multe lucrări, cum ar fi: amenajare grupuri sanitare; executare rețelele interioare, finisajele interioare, placări cu gresie și dotarea lor cu obiecte sanitare necesare; tencuielile exterioare; anveloparea clădirii; trotuarele de protecţie au fost refăcute; sistemul de colectare a apelor pluviale a fost înlocuit; s-a realizat instalația de curenţi slabi. De asemenea, au fost reamenajate grupurile sanitare de la parter; s-a recompartimentat spațiul în vederea amenajării unui grup sanitar pentru persoane cu dizabilități, placarea cu gresie și faianță, reparații la tencuieli și refacerea finisajelor, inclusiv dotarea cu obiecte sanitare și radiatoare; etc. Laboratoarele au fost dotate cu mai multe echipamente noi, cum ar fi osciloscop digital; generator de funcții; sursa reglabilă; posturi de lucru (scaun coafor/frizer); elevator tip foarfecă; tester diagnoză; compresor cu șurub.