Ștei. Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” - Clopoțelul a sunat vesel la finalul anului școlar
Curtea Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” Ștei, a cărei conducere este compusă din profesorii Emanuel Coroiu, director, și Romulus Fășie, director adjunct, a fost arhiplină, deoarece clopoțelul a sunat pentru ultima oară în acest an școlar pentru elevii șteieni, care, iată, au luat o binemeritată vacanță de vară.
Dacă anul trecut, din cauza situației pandemice, accesul publicului a fost unul mai restricționat, de această dată, joi, 9 iunie, curtea școlii a fost „martoră” la bucuria sunetului cristalin al clopoțelului care a anunțat binemeritata vacanță de vară. Evenimentul, ca și în urmă cu o săptămână, când a avut loc festivitatea celor din clasa a VIII-a, a fost moderat de prof. bibliotecar Ileana Tomescu, care a dat dovadă de reale calități oratorice. După intonarea Imnului Național, părintele paroh Adrian Suciu a oficiat un Te Deum, ținând și un cuvânt de învățătură. În cuvântul de deschidere directorul Emanuel Coroiu a apreciat rezultatele la învățătură ca fiind excelente, fapt care denotă profesionalismul cadrelor didactice din școala șteiană, dar a și specificat faptul că „elevii s-au implicat în nenumărate activități extrașcolare, în proiecte educaționale inedite, participând și la acțiuni de volunatriat, accentuând și buna colaborare cu autoritățile locale”, care la acest sfârșit de an școlar au fost reprezentate de ec. Marius Cioară, viceprimarul orașului Ștei. De fapt, în alocuțiunea sa, viceprimarul Marius Cioară a asigurat conducerea școlii de același sprijin și în viitorii ani școlari, sprijin benefic actului educațional. Consiliul reprezentativ al Părinților pe școală a fost reprezentat de Diana Știole și Andreea Berce, care au transmis câteva gânduri celor prezenți. A urmat un program artistic deosebit de reușit, startul acestuia fiind dat de elevii claselor pregătitoare, cu denumiri foarte interesante, clasa Florilor, prof. Felicia Țoța; Fluturașilor, prof. Alina Todor; Steluțelor, prof. Maria Petruse; Albinuțelor, prof. Florina Creț. Evident, au încântat audiența, cu talentul lor, elevii din învățământul primar, după care, în ropote de aplauze, a fost oficiată festivitatea de premiere în care cei mai buni elevi au și primit binemeritatele aprecieri atât din partea conducerii școlii, cât și din partea părinților, bunicilor, rudelor, dar și a prietenilor care le-au fost alături într-o zi cu adevărat specială din viața lor. Datorită faptului că încă sunt concursuri în derulare, elevii care au participat la diverse concursuri și olimpiade școlare vor fi premiați în toamnă, la începutul viitorului an școlar.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.