Centrul Tradiţional de Conectare la Viaţă Simplă a organizat în weekend un atelier de olărit în Husasău de Tinca. Copiii şi părinţii s-au bucurat să înveţe să-şi creeze propriile blide alături de meşterul popular Ana Florea.

„Atelierul de olărit din ocolul nostru a bucurat adulţii şi copiii moşcoliţi cu tină şi cu toţii ne-am pregătit prânzul participand la un atelier de prăjit clisă”, transmit organizatorii. Astfel, cei mici au descoperit, sau redescoperit, gustul pâinii picurate cu untura topită peste felii de ceapă. Clisa a fost prăjită în flacăra focului, iar pâinea a fost coaptă în cuptor cu lemne uscate şi culese din grădină.

Însă scopul principal al întâlnirii de sâmbătă, 22 octombrie, a fost deprinderea artei olăritului. O artă care este reprezentată în judeţul Bihor prin cele mai viu colorate vase, denumite popular blide, emblematice pentru Ţara Beiuşului.
Astfel, la invitaţia organizatorilor a răspuns pozitiv meşterul popular Ana Florea, care a dat dovadă, încă o dată, de răbdare în lucrul cu copiii şi de măiestrie.
Centrul Tradiţional de Conectare la Viaţă Simplă a luat naştere în ograda Anei Luchii, din localitatea Husasău de Tinca, şi găzduieşte activităţi şi evenimente menite să reconecteze oamenii la natură şi ritmul său, la tradiţii şi la obiceiuri specifice fiecărui anotimp.