Marți, 27 octombrie, ora 9.00, în sala de ședințe a Primăriei Vadu Crișului, a avut loc ceremonia de constituire a Consiliului local.

Evenimentul a fost prefațat online de Dumitru Țiplea, prefectul de Bihor, care i-a felicitat pe primar și consilierii aleși, dorindu-le sănătate și succes în realizarea sarcinilor care le revin în calitate de consilieri și reprezentanți ai cetățenilor.

De asemenea, i-a rugat să aplice cele mai eficiente măsuri pentru diminuarea răspândirii Covid-19. I-a asigurat de tot sprijinul din partea Instituției Prefectului, în toate demersurile pe care le vor demara. Ședința a fost condusă de subprefectul Horia Carțiș, care, după ce i-a felicitat pe cei aleși, a citit hotărârea judecătoriei Aleșd privitoare la validarea celor 12 consilieri și a primarului. Apoi, într-o atmosferă solemnă, cei 12 consilieri și primarul ales au depus jurământul de credință. Cel de-al 13-lea consilier va fi validat într-o ședință viitoare. A urmat o ședință de îndată în care, prin vot secret, a fost ales viceprimarul comunei în persoana lui Ioan Hașaș, care împreună cu primarul Cosma Dorel formează o echipă eficientă pentru binele comunității. A urmat constituirea comisiilor de specialitate ale Consiliului local, în număr de trei, astfel: Activități economico-finaciare, amenajarea teritoriului, urbanism, juridică și disciplină, alcătuită din: Florin Mălai, Ioan Hașaș, Teodor Petroi, Doru Lup, Ioan Bica; Comisia învățământ, sănătate, familie, activități social-culturale și protecție socială, alcătuită din: Leontin Pop, Ştefan Pali, Lucian Reti, Gabriel Pali, Lazăr Bodea; Comisia agricultură, turism, protecția mediului, a copiilor și tineretului, alcătuită din: Alexandru Halas, Alexandru Noje și viitorul consilier Ioan Pop. În cuvântul său, Dorel Cosma și-a exprimat mulțumirea față de cetățenii comunei care i-au acordat votul lor, ce reprezintă vouchere de încredere pentru următorii patru ani. Va continua valorificarea potențialului natural al zonei, transformând comuna într-o poartă de intrare într-un rai turistic. Alături de consilieri și colegii din Primărie, va continua proiectele în derulare și va iniția noi proiecte cu finanțare europeană care să contribuie la bunăstarea cetățenilor comunei.