Din nou, pe durata unei săptămâni întregi, locuitorii orașului de la poalele Munților Apuseni, și nu numai, vor îmbrăca straie de sărbătoare prilejuite de organizarea Zilelor orașului Ștei, ediția a XXII-a, care se vor derula în perioada 28 august - 3 septembrie.

 

Inițiativa primarului orașului Ștei, ing. Iulian Balaj, de a organiza Zilele orașului Ștei pe durata unei întregi săptămâni se va materializa și în această a XXII-a ediție, când locuitorii urbei, și nu numai, vor fi angrenați în multiple activități care cu siguranță vor satisface toate categoriile de vârstă. Consiliul Local și Primăria Ștei, dar și Casa de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei sunt organizatorii acestui eveniment care se va derula pe întreaga perioadă a săptămânii viitoare, 28 august – 3 septembrie. Astfel, luni, de la ora 9.00, pescarii vor avea „fir întins” prin participarea la un concurs de pescuit, iar marți, de la ora 10.00, cei mici vor „pedala intens” într-un concurs de biciclete, după care vor desena pe asfalt. Miercuri, de la ora19.00, amatorii de sport se vor întrece într-o competiție de volei, olld-boys. Cinemagia, film în aer liber (pe scena în aer liber amenajată la Grădinița de copii - Școala Gimnazială mică) va prezenta pelicula „Mihai Viteazul”, începând de la ora 20.00. Joi, de la ora 16.00, câinii vor „lătra” într-un mod organizat în cadrul unei expoziții canine, urmată, de la ora 20.00, de filmul „Nea Mărin miliardar”, ambele având aceeași locație, Grădinița de copii-Școala Gimnazială mică. Vineri, de la ora 8.00, va avea loc Sfințirea Bisericii cu hramul Sf. Ap. Petru și Pavel, iar de la ora 17.30, amatorii de sport vor avea parte de o competiție de fotbal, olld-boys. Cinemagia, film în aer liber, se va adresa copiilor, și nu numai, deoarece, de la ora 20.00, se va rula filmul „Dumbrava minunată”. Sâmbătă, 2 septembrie, la ora 10.30, va avea loc primirea invitaților la sediul Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei, iar la ora 11.00, se vor depune jerbe la bustul poetului Miron Pompiliu. Ședința festivă a Consiliului Local Ștei va începe la ora 12.00 în sala mare de festivități a Casei de cultură și va avea pe ordinea de zi: cuvântul primarului Iulian Balaj; mesajele către invitați; discursul invitaților; decernarea titlurilor „Cetățean de onoare al orașului Ștei”, precum și premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. După parada portului popular care se va desfășura pe străzile orașului, începând cu ora 14.30, pe scena special amenajată în piața agroalimentară, de la ora 17.00, se va derula un spectacol artistic unde vor urca pe scenă: Ane Marie Popovici, Ștefania Cristea, Cristina Kudor, Octavian Blaga, Larisa Oneț, Ovidiu Lazăr, Simona Brișcan, Luminița Moza, Drajna, Sherby, karatiștii de la CS „Crișul Negru” Ștei și Anda Adam. Duminică prin implicarea și a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, de la ora 15.30, aceeași scenă va fi din nou „solicitată” de Ansamblurile: „Doina Șteiului”; „Codrenii Bihorului” Roșia; Muguri și Mlădițe de Tezaur”  Beiuș; „Vadu Crișului”; „Svinița”; „Drajna”, precum și de Paula Lezeu, Daniela Rada, Adrian Știube, Andreea Pușcaș, Claudiu Borza, Lavinia Chifor, Roxana Buzle, Andrei Dem, Romina Nemeș, Simona Cap, Zorica Gavrilă, Aurel Țurcaș, Cornel Borza, Ancuța Pantea, „Zbicii” și Corina Szatmari, Daniela Gyorfi. O zi deosebită și o săptămână plină de activități interesante se vor încheia, la ora 23.30, ca de obicei cu un superb foc de artificii.